Steaua București s-a calificat în semifinalele Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe FC Viitorul Constanța cu scorul de 1-0 (0-0), la Ovidiu, în sferturile de finală ale competiției.

Unicul gol al partide a fost marcat de Nicolae Stanciu, în minutul 3 al reprizei secunde (48).

Steaua o învinsese pe FC Viitorul cu 1-0 și luni, tot la Ovidiu, în campionat, printr-un gol marcat în minutul 3 al partidei, de Jugurtha Hamroun.

Gazdele au ratat ocazii mari de gol prin Cristian Ganea (49), Fernando Varela respingând de pe linia porții, cu capul, și prin Aurelian Chițu (51), a cărui reluare a fost respinsă de portarul Florin Niță.

Stanciu a mai marcat o dată pentru Steaua (68), dar golul a fost anulat pentru o presupusă poziție de ofsaid.
Ultima ocazie a echipei antrenate de Gheorghe Hagi a fost șutul din lovitură liberă al lui Florinel Coman (89), respins de Niță.

Steaua a învins-o pe FC Viitorul de trei ori în acest sezon, de fiecare dată cu 1-0.

Alături de Steaua s-au mai calificat în semifinale ASA Târgu Mureș, Dinamo și CFR Cluj.