Sari la conținut
statul-islamic-alungat-de-langa-bagdad

Armata irakiană a anunţat duminică faptul că a preluat controlul asupra sediului Guvernului provincial de la Ramadi, ultimul bastion al organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI), situat la aproximativ 130 de kilometri vest de Bagdad, relatează Le Monde în pagina electronică. Toţi combatanţii SI au părăsit complexul guvernamental, încercuit, şi „nu mai opun nici o rezistenţă”, a declarat Sabah al-Numan, un purtător de cuvânt al forţelor irakiene antiteroriste de elită. Însă zona este necesar să fie curăţată de mine şi capcane explozive, instalate de SI, înainte ca trupele irakiene să poată intra, a precizat el. Preluarea controlului asupra acestui complex este extrem de importantă în vederea recuceririi întregului oraş, în care s-ar fi baricadat aproximativ 400 de jihadişti.

Ajutate de raidurile coaliţiei internaţionale conduse de către Statele Unite, membri ai forţelor antiteroriste de elită din cadrul armatei irakiene au pătruns relativ uşor, marţi, în centrul oraşului Ramadi. Înaintarea le-a fost însă încetinită, în ultimele zile, de către dispozitive explozive, lunetişti şi atacatori sinucigaşi jihadişti, iar ei au avansat foarte încet către sediul Guvernului provincial, de care s-au apropiat duminică. După eliberarea oraşului Tikrit, situat la nord de Bagdad, în aprilie, recucerirea oraşului Ramidi, situat la 130 de kilometri vest de Bagdad, ar reprezenta o nouă victorie pentru forţele armate şi premierul Haider Al-Abadi - prima la care nu participă miliţii şiite susţinute de către Iran, care nu iau parte la această bătălie, pentru a evita astfel să alimenteze resentimentele locuitorilor acestei regiuni cu populaţie majoritar sunnită.

Comentarii

Ultimă oră