Sari la conținut

Statistic, preţurile au scăzut de la începutul anului

statistic-preturile-au-scazut-de-la-inceputul-anului

Preţurile de consum au scăzut în ianuarie cu 2,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 0,8% comparativ cu luna decembrie, alimentele fiind mai ieftine cu 6,3% decât în ianuarie 2015, însă mai scumpe cu 0,5% faţă de decembrie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2015 - ianuarie 2016) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2014 - ianuarie 2015), calculată pe baza IPC, este de -0,8%. Comparativ cu ianuarie 2015, preţurile la alimente au scăzut cu 6,3%, însă mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,1%, iar tarifele serviciilor s-au apreciat cu 1,2%. Faţă de decembrie, alimentele s-au scumpit cu 0,5%. În schimb, mărfurile nealimentare au fost mai ieftine în ianuarie cu 1,5%, iar serviciile cu 1,1%. Cele mai mari creşteri de preţuri la alimente s-au înregistrat la cartofi (3,9%), legume şi conserve din legume (3,07%), fructe proaspete (2,3%), fructe şi conserve din fructe (1,9%) şi ulei comestibil (1,3%).

Pe de altă parte, preţurile la ţuică, rachiuri şi alte băuturi s-au redus cel mai mult, cu 2%, urmate de cele la vin, cu 1,8%. Dintre mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au ieftinit gazele, cu 3,23%, precum şi combustibilii, cu 3,07%. La capitolul servicii, tarifele pentru apă, canal şi salubritate au scăzut cu 7%.

Comentarii

Ultimă oră