În ultima jumătate de secol, românii au renunţat să se mai căsătorească. Anul trecut s-au înregistrat cele mai puţine mariaje din ultimii 50 de ani. Explicaţia? Concubinajul e o variantă mai comodă, iar pentru o petrecere de nuntă cheltuielile sunt din ce în ce mai mari. Cifrele arată că anul trecut, doar cinci români dintr-o sută au mai îndrăznit să rostească cel mai important "da" din viaţă. Tinerii fug de căsnicie de frica zilei de mâine. "Tinerii îşi amână căsătoria şi doresc să se căsătorească la 26 de ani femeile, iar bărbaţii la 29 de ani", spun expertii in demografie. Cei mai mulţi spun că s-ar căsători dacă ar avea stabilitatea de care s-au bucurat părinţii lor: de o casă şi un salariu decent. Pentru alţii, cariera este pe planul întâi, şi nu familia. Criza economică încurajează concubinajul, dar reuşeşte să şi dezbine familiile. Peste 30.000 de cupluri au ajuns la tribunal anul trecut.