Sari la conținut

Echipa de baschet feminin, BC Galactica Olimpia Braşov, va avea parte în sezonul viitor de un buget mai mare decât cel de anul acesta. Consilierii judeţeni care fac parte din Comisia de Sport s-au hotărât să majoreze bugetul formaţiei conduse de Magda Jerebie, care anul acesta a fost de 1 miliard 300 de milioane de lei vechi. Majorarea bugetului este echivalentă cu un obiectiv mult mai îndrăzneţ decât cel pentru actualul sezon, accederea în play-off-ul campionatului. Ei vor să întărească echipa cu un pivot şi cu un conducător de joc. În altă ordine de idei, Comisia de Sport a Consiliului Judeţean va ajuta financiar echipa de juniori a clubului de handbal masculin RomCri Braşov, echipa de rugby şi clubul Dinamo Râşnov. Membrii comisiei au hotărât să încheie parteneriate cu cei de la Dinamo Braşov şi cu AJF.  Consiliul Judeţean va susţine competiţia numită Festivalul Fotbalului Braşovean ce va avea loc în luna iunie şi va încerca să ajute fiecare echipă de fotbal din ligile inferioare, cu câte 100 de milioane de lei vechi pe cele ce activează în divizia judeţeană şi cu câte 50 de milioane de lei vechi pe cele care joacă în divizia onoare.

Comentarii

Ultimă oră