În cădere liberă!
Minim istoric pentru prima reprezentativă de fotbal a României. Formaţia antrenată de Victor Piţurcă a coborât şase locuri şi se află pe poziţia 57, cu 542 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna august, dat publicităţii ieri pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial. România e depăşită în clasament de formaţii precum Panama, Venezuela, Gabon, Iran sau Armenia, dar şi de adversara de vineri din preliminariile CM 2014, Estonia. Adversarele României în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014 ocupă următoarele poziţii: Olanda - locul 8 (1.044 de puncte), Turcia - locul 35 (678 de puncte), Ungaria - locul 37 (663 de puncte), Estonia - locul 55 (572 de puncte), Andorra - locul 199 (15 puncte). Pe primul loc se menţine campioana mondială şi europeană Spania, cu 1.617 puncte, urmată de Germania (1.437 de puncte) şi de Anglia (1274 de puncte).
Program încărcat pe semicercul fetelor!
Trofeul Carpaţi la handbal feminin va avea loc în acest an la Oradea, între 5-7 octombrie, România urmând să participe cu două echipe, alături de Ungaria şi Ucraina. Reunirea echipei naţionale, care este antrenată de Gheorghe Tadici, va avea loc în 25 septembrie, şi se va cantona la Râmnicu Vâlcea. Naţionala va disputa şi două meciuri amicale cu campioana Oltchim, după care se va muta la Oradea, unde va întâlni Olanda, tot într-o dublă amicală. Urmează Trofeul Carpaţi şi apoi o nouă reunire, la Timişoara, în 20 noiembrie. Între 23-26 noiembrie, echipa României va susţine două meciuri de verificare, cu Germania, la Dortmund, de unde va reveni din nou la Timişoara, pentru ultima parte a pregătirii dinaintea participării la CE din Serbia (2-17 decembrie).
Nume mari alături de copii
Nume sonore din lumea fotbalului, precum Hagi, Cafu, Zanetti, Le Guen, Abreu, Baia şi Berbatov, vor fi ambasadori ai ţărilor lor la Finala Internaţională Danone Nations Cup, programată în perioada 6-9 septembrie, la Varşovia, în timp ce Zinedine Zidane este ambasadorul competiţiei. La această competiţie, adresată copiilor sub 12 ani, participă 560 de copii de la 40 de echipe din tot atâtea ţări. România e reperzentată de Atletico Arad, deţinătoarea Cupei "Hagi Danone" 2012. În urma tragerii la sorţi, România a fost repartizată în Grupa E, alături de Franţa (campioană în 2000 şi 2008), Mexic (campioană în 2010), SUA şi Indonezia.
Ca la noi, la nimeni!
Preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, a declarat că a fost înştiinţată de către Ministerul Finanţelor Publice, că sumele restante pentru premierea sportivilor medaliaţi la Jocurile Olimpice din 2008 s-au prescris şi nu mai pot fi acordate după patru ani. "Am făcut o adresă către Ministerul Finanţelor, aşa cum ne-a cerut premierul Victor Ponta, pentru a suplimenta bugetul şi pentru a plăti sumele restante pentru premierea sportivilor medaliaţi la Beijing, dar am primit un răspuns prin care eram înştiinţaţi că aceste sume nu mai pot fi acordate după patru ani. S-au prescris. Mai mult de atât nu putem face. E vorba de 1.350.000 de lei, după ce în 2010 am făcut efortul de a plăti 400.000 de lei. Premierul a declarat că va face tot posibilul pentru a achita aceste datorii către sportivi, dar suplimentarea bugetului trebuia făcută de către Ministerul de Finanţe. El a fost bine intenţionat, a fost de bună credinţă, dar am ajuns în această situaţie. Noi am făcut tot ce e omeneşte posibil, şi e păcat că s-a ajuns aici", a declarat Lipă.