Sari la conținut
sport-pe-scurt-24-septembrie-

Victor Hănescu e pe 58

Tenismanul Victor Hănescu, câştigător al turneului challenger de la Szczecin, a urcat 22 de poziţii şi se află pe locul 58, cu 737 de puncte, în clasamentul ATP. Tot în Top 100, pe locul 94, după o urcare de 11 locuri, se află un alt jucător din România, Adrian Ungur, finalist la challengerul de la Trnava, cu 566 de puncte. La dublu, Horia Tecău se află pe locul 6, cu 6.330 puncte, la egalitate cu partenerul său, suedezul Robert Lindstedt. Primii trei sportivi din ierarhia de simplu sunt în ordine elveţianul Roger Federer, sârbul Novak Djokovici şi britanicul Andy Murray.

Atac la Cristi Balaj

Patronul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat după înfrângerea din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-2, că arbitrul Cristian Balaj are „pică" pe formaţia sa, iar prestaţia acestuia a fost într-o singură direcţie. „Este un arbitraj tipic făcut cu ură împotriva unei echipe. Este un arbitraj într-o singură direcţie. La primul penalti este o fază incredibilă, la care nu trebuia să dea nimic. Nouă nu ni s-au acordat două penaltiuri, la Nicoară şi la Camora. La o altă fază, asistentul a lăsat jocul să meargă, dar Balaj a intervenit şi a dictat ofsaid la Bastos, deşi mingea venea de la adversar. Vom trimite un memoriu la UEFA şi sper ca Balaj să nu mai prindă curând meciuri internaţionale. Balaj a mai greşit şi în alte meciuri împotriva noastră. Mă încearcă un sentiment de penibilitate faţă de acest campionat. Balaj are pică pe CFR Cluj, deoarece noi am mai trimis la UEFA un referat împotriva lui. Încă nu am ieşit din lupta pentru titlu. Cât mai avem şanse matematice vom lupta, dar avem nevoie de arbitraje corecte. Nivelul arbitrajului este mult sub fotbalul din România", a spus Paszkany. Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins cu scorul de 2-1 (0-0), formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a IX-a a Ligii I, în urma căruia gorjenii au revenit pe primul loc al clasamentului. Golurile învingătorilor au fost marcate de Maxim '50 şi Răduţ '81, ambele din penalti, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Bastos, în minutul 52.

Game, Set, Match

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a coborât o poziţie şi se află pe locul 31, cu 1.571 de puncte, în ierarhia WTA. În primele 100 de sportive mai figurează patru românce. Monica Niculescu pe locul 47, Simona Halep pe 49, Irina-Camelia Begu pe poziţia 58 şi Alexandra Dulgheru pe locul 81. La dublu, Monica Niculescu este pe locul 28, iar Irina-Camelia Begu se află pe poziţia 41. Primele trei locuri din clasamentul WTA sunt ocupate în ordine de Victoria Azarenka din Belarus, de Maria Şarapova din Rusia şi de poloneza Agnieszka Radwanska.

Una caldă, alta rece

Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a calificat în turul doi al turneului WTA de la Tokyo, dotat cu premii totale de 2 milioane de euro. Halep a trecut în runda inaugurală de Carla Suarez, din Spania, scor 6-2, 6-3. În turul doi, Halep va juca compania rusoaicei Nadia Petrova, a 17-a favorită, care a trecut de Peng Shuai (China), scor 6-1, 6-4. Din păcate, Monica Niculescu a fost învinsă în primul tur al turneului de la Tokyo. Niculescu a fost învinsă de germanca Julia Goerges, scor 6-3, 6-2, după o oră şi 17 minute de joc. Pentru participarea la turneul japonez, Monica Niculescu va primi un punct WTA şi un cec de 5.500 de euro.

Comentarii

Ultimă oră