Sari la conținut
sport-pe-scurt-20-decembrie-

A venit Moşul la micuţii stegari!

Moş Crăciun a împărţit joi cadouri, la magazinul Decathlon din Braşov, celor 180 de copii de la centrul de copii si juniori ai clubului  FC Braşov. Ajutoare de nădejde ale Moşului pentru operaţiunea de împărţire a cadourilor au fost Alexandru Mateiu şi fosta glorie a galben negrilor, Csaba Gyorfi. “Şi eu aşteptam nerăbdător să vină Moşul cu cadouri. Mă bucur că clubul FC Braşov a fost aproape de micuţii ei jucători, care sper eu că se vor bucura de cadourile primite!” a declarat mijlocaşul stegarilor. La acţiune a participat şi principalul galben-negrilor, Adrian Szabo, dar şi directorul general al clubului FC Braşov, Ioan Stamatopol, care a ţinut să precizeze că FC Braşov va pune un accent deosebit în perioada viitoare, pe propria pepinieră de jucători. ”Atenţia noastră va fi îndreptată din ce în ce mai mult către aceşti copii. Unii dintre ei sunt foarte talentaţi! Sper că Moşul le-a făcut o bucurie micuţilor noştrii fotbalişti” a spus Stamatopol. Moş Crăciun a răsplătit grupele de copii ale clubului FC Braşov cu cadouri ce au constat în dulciuri şi echipament sportiv. De asemenea, fiecare căpitan de echipă a primit o banderolă, dar şi un tricou de joc.

Spulberate de turcoaice!

Miercuri seară, echipa feminină de baschet CSM Târgovişte a pierdut ultimul meci din 2012, scor  60-89 cu Fenerbahce, pe teren propriu, la capătul celei mai slabe evoluţii din Euroliga. Gazdele n-au avut nicio şansă, în faţa unui adversar care a părut că accelerează doar atât cât este nevoie. Bomba a venit la final, tehnicianul grec Georgios Dikeoulakos anunţând că pleacă de la CSM. “Am primit un mail de la primarul Boriga în care eram atenţionaţi că echipa a intrat în colaps financiar. Nu doar noi, antrenorii, ci şi jucătoarele, vrem să rămânem, să acceptăm alte condiţii financiare. Nu ne-a convenit! Nu ştiu cine se va mai întoarce după Crăciun”, a declarat Dikeoulakos.

FRF, alături de Vilanova!

Federaţia Română de Fotbal este alături de tehnicianul echipei FC Barcelona, Tito Vilanova, operat, joi, la spitalul Vall d'Hebron din Barcelona, se menţionează într-un mesaj de susţinere publicat pe site-ul oficial al FRF. "Federaţia Română de Fotbal şi «Barca Fan Club Bucarest», clubul de fani ai FC Barcelona în România, îşi manifestă sprijinul şi susţinerea pentru antrenorul FC Barcelona, Tito Vilanova, fiind alături de acesta în dificila încercare. Tito, suntem alături cu sufletul de tine! Tito, eşti puternic şi vei izbândi şi de această dată!", se precizează în mesaj. Tehnicianul echipei FC Barcelona, Tito Vilanova, a fost operat, joi, la spitalul Vall d'Hebron din Barcelona. Potrivit Sport, Vilanova va rămâne internat trei sau patru zile, urmând să i se facă apoi timp de aproximativ şase săptămâni chimioterapie şi radioterapie. În vârstă de 44 de ani, Vilanova a suferit în noiembrie 2011 o operaţie în cadrul căreia i-a fost îndepărtată o tumoră de la glanda parotidă. Boala tehnicianului a recidivat însă, fiind necesară o nouă operaţie.

Serena, bye, bye 2012!

Cea mai bună jucătoare a anului 2012, Serena Williams, nu va mai participa la turneele demonstrative din acest sfârşit de an. Americanca şi-a anulat meciul-vedetă din 29 decembrie, pe care trebuia să îl joace la Bangkok, în faţa Victoriei Azarenka. Cu toate că a câştigat două întreceri de Grand Slam, competiţia olimpică şi Turneul Campioanelor, Serena nu a terminat anul pe primul loc în clasamentul ATP.  Chiar şi aşa, a primit premiul de cea mai bună jucătoare din circuit şi reprezintă o tentaţie pentru organizatorii turneelor din toată lumea. Sportiva din SUA avea stabilit un meci demonstrativ cu Victoria Azarenka, în Thailanda, într-o reeditare a finalei de la US Open. Între timp, Serena Williams a suferit o intervenţie chirurgicală la unul dintre degetele de la picioare şi va aştepta refacerea, fără să forţeze inutil. "După operaţie, am fost sfătuită de doctori să iau o pauză cât de lungă, să nu apară vreo recidivă şi să ratez Australian Open-ul. De aceea nu voi mai juca în acest an, vreau să fiu în cea mai bună formă pentru startul sezonului viitor.", a declarat jucătoarea americană. Pentru ca spectaorii să nu rămână fără niciun meci demonstrativ în acest final de an, organizatorii evenimentului de la Bangkok au anunţat că locul Serenei va fi ocupat de o altă sportivă şi pentru asta sunt în tratative avansate cu Na Li.

Probleme mari la Dinamo!

Ionuţ Negoiţă se gândeşte foarte serios la retragerea din acţionariatul lui Dinamo, deşi a venit doar de câteva luni în grupul conducătorilor din Ştefan cel Mare. Motivul? Negoiţă susţine că îi este imposibil să mai colaboreze cu Badea. "Eu ştiu ce am de făcut şi mă poziţionez în funcţie de situaţie, ştiu să mă adaptez. Nu îmi e foarte greu să lucrez cu domnul Badea, mi-am dat seama că îmi e imposibil. Sunt doar două variante, să rămână domnul Badea, pentru că oricum este acolo, sau să accepte propunerea mea. Propunere care a şi expirat de vreo săptămână. Nu ştiu ce vrea, întrebaţi-l pe dânsul. Deocamdată e incertitudine. Eu am spus mă adaptez, nu mai dau bani sub nici o formă într-un sistem perdant pentru Dinamo şi vedem ce se mai întâmplă. Cine are frâiele lui Dinamo va răspunde şi pentru eventualele eşecuri. Sunt optimist în ceea ce o priveşte pe Dinamo, dar nu vreau să spun pe ce termen, pentru că ar putea fi pe un termen lung sau mediu. Dinamo este într-o situaţie în care are nevoie de mulţi bani şi de o reformă. Dacă aceste două lucuri nu se fac, e o problemă mare", a declarat Negoiţă.

Poftiți la handbal!

Cu doar câteva zile î-nainte de Crăciun, braşovenii iubitori de handbal se vor putea delecta cu partide care se anunță extrem de interesante, la Memorialul Dumitru Popescu Colibaşi. Turneul, care va fi găzduit de sala de sport a şcolii generale nr.11, se va desfăşura după următorul program:

Sâmbătă, 22.12
Corona – AHC Sebeş (ora 9.30)
HC Zalău – Danubius Galaţi (ora11.30)
Corona – Danubius Galați (ora16.00)
HC Zalău – AHC Sebeş (ora18.00)
Duminică, 23 decembrie
Danubius Galați – AHC Sebeş (ora 9.30)
Corona – HC Zalău (ora11.30)

Comentarii

Ultimă oră