Sari la conținut
sport-pe-scurt-2-septembrie

Novak e campion paralimpic

Eduard Carol Novak a câştigat medalia de aur în cursa de urmărire din cadrul concursului de ciclism de la Jocurile Paralimpice de la Londra. Novak a fost urmat de cehul Jiri Jezek şi de britanicul Jody Cundy. Eduard Novak, în vârstă de 36 de ani, este vicecampion olimpic în 2008 la Beijing, în proba de contratimp şi dublu campion mondial atât pe şosea, cât şi la contratimp, iar la Londra a purtat pentru a doua oară în carieră drapelul la ceremonia de deschidere.
Eduard Carol Novak a stabilit un record mondial în proba de ciclism urmărire din cadrul Jocurilor Paralimpice de la Londra, cu timpul de 4:40.315.

Gol pentru Burdujan

Atacantul Lucian Burdujan a marcat golul decisiv în partida pe care echipa sa, Cernomoreţ Odessa, a câştigat-o, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), în faţa formaţiei Zoria Lugansk, într-un meci din etapa a VIII-a a campionatului Ucrainei. Burdujan, care a evoluat tot meciul, a înscris golul victoriei în minutul 56.

Goian a văzut roșu

Fundaşul Dorin Goian a fost eliminat la meciul pe care echipa sa, Spezia, l-a terminat la egalitate, sâmbătă, în deplasare, scor 1-1 (1-0), cu formaţia Hellas Verona, în etapa a II-a din Serie B. Goian a început jocul ca titular, dar a primit un cartonaş roşu în minutul 68, după un fault dur în careu, în urma căruia echipa sa a fost penalizată cu lovitură de pedeapsă. Spezia juca deja în inferioritate numerică din minutul 47, după eliminarea lui Porcari. Spezia a deschis scorul prin Di Gennaro, în minutul 41, din penalti, gazdele reuşind egalarea prin Gomez ­Taleb, în minutul 69, din penaltiul comis de Goian.

„Săpun” de Zaragoza

Fundaşul Cristian Săpunaru şi-a reziliat contractul cu FC Porto şi va evolua la Real Zaragoza.
Săpunaru, în vârstă de 28 de ani, juca la FC Porto din 2008, iar în 2010 a fost împrumutat la Rapid Bucureşti.
Potrivit presei spaniole, românul a semnat pentru un sezon şi suma de 700.000 de euro. Săpunaru a scris pe o reţea de socializare că gruparea portugheză, la care a jucat din 2008, va rămâne mereu în sufletul său, informează O Jogo.
„Mulţumesc tuturor, mulţumesc pentru sprijinul vostru. Porto va rămâne mereu în sufletul meu! Forza Dragoes!”, a scris Săpunaru pe Facebook. La FC Porto, Săpunaru a câştigat de trei ori titlul de campion al Portugaliei, de trei ori Cupa Portugaliei şi Supercupa Portugaliei, dar şi Liga Europa.

Essien e galactic

Mijlocaşul Michael Essien a fost împrumutat pentru un sezon la Real Madrid, a anunţat, gruparea Chelsea Londra. Internaţionalul ghanez în vârstă de 29 de ani se va reîntâlni astfel cu fostul său antrenor José Mourinho, care l-a adus la Chelsea în 2005. Essien a jucat 247 de meciuri pentru Chelsea în şapte sezoane, marcând 25 de goluri. El are în palmares cu Chelsea două titluri de campion al Angliei, patru Cupe ale Angliei şi Liga Campionilor.

Show marca Falcao

Atacantul columbian Radamel Falcao a declarat că Atletico Madrid a făcut mari eforturi pentru a-l păstra şi acestea au fost recompensate, când el a marcat trei goluri în Supercupa Europei cu Chelsea, scor 4-1.  
„Este adevărat că s-a discutat mult de mine la alte cluburi, dar voiam să rămân la Atletico. Pe viitor vom vedea, Atletico a făcut mari eforturi să mă păstreze şi acestea au fost recompensate”, a declarat Falcao, de­sem­nat omul meciului. Formaţia Atletico Madrid a câştigat Supercupa Europei pentru a doua oară în istorie, după ce a învins, cu scorul de 4-1 (3-0), echipa Chelsea Londra, într-un meci disputat pe arena Louis II din Monaco şi în care columbianul Radamel Falcao a reuşit un hattrick.
Golurile au fost marcate de columbianul Radamel Falcao ’7, ’19, ’45 şi Miranda ’60, pentru Atletico, respectiv Gary Cahill ’75 pentru Chelsea.

Locul doi la Zalău

Formația de handbal fe­mi­nin Corona Brașov a încheiat pe poziția secundă turneul amical disputat în weekend la Zalău.
La competiția amicală, au participat HC Zalău, Corona Brașov, HCM Baia Mare și SCM Craiova.
A cincea ediție a Cupei de Vară a fost câștigată de formația gazdă, HC Zalău, care a obţinut trei victorii din trei posibile. Fetele de la Zalău au fost urmate în clasament de handbalistele de la Corona Braşov, de fetele de la SCM Craiova şi de formația HCM Baia Mare.
Fetele antrenate de Ma­ria­na Târcă și Dumitru Berbece au încheiat la egalitate, scor 28-28, cu HCM Baia Mare, au pierdut, scor 28-21, jocul cu HC Zalău și au învins, scor 26-25, formația SCM Craiova.
„A fost un turneu foarte util, în care am văzut care ne sunt carenţele şi nivelul formei sportive. Din păcate, un turneu umbrit de o manieră de arbitraj care nu ar trebui să se întâmple în anumite jocuri de pregătire. Sunt mulţumită de atitudinea fetelor, dar sunt sigură că miercuri, la primul meci, vor avea o cu totul altă atitudine. Îmi doresc de la ele o clarviziune cât mai bună în timpul jocului. Nu ne-am stabilit neapărat un obiectiv, dar ne dorim să avem o evoluţie crescătoare de la joc la joc. Avem multe jucătoare tinere, iar pe acest lot ne dorim să ne bazăm în următorii doi, trei ani”, a spus la finalul turneului Mariana Târcă, antre­noa­rea Brașovului.
Brașovencele au câștigat și un premiu special. Mari Burghel a fost declarată cea mai tehnică jucătoare a turneului.

Învinși de Poprad

Echipa de hochei pe gheață Corona Brașov a participat în acest sfârșit de săptămână la Cupa Bere Ciuc, la Miercurea Ciuc.
În primul meci al com­petiției, formația gazdă, SC Miercurea Ciuc, a învins în prelungiri cu scorul de 2-1, formația cehă Poprad.
În al doilea meci al turneului, Corona Brașov a fost învinsă de Poprad cu scorul de 4-2.
Golurile formației de sub Tâmpa au fost marcate de Bonar și Imecs. Imecs a fost declarat jucătorul meciului. Formația Poprad a evoluat cu cea mai bună garnitură, iar în com­po­nența formației din Cehia a evoluat și un jucător care a jucat nu mai puțin de patru sezoane în NHL și a bifat peste 400 de partide în cel mai puternic campionat de hochei din lume. Echipa brașoveană va debuta în Liga Mol vineri, pe propriul teren, împotriva maghiarilor de la Ujpest.

Tecău merge ceas

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 3, a acces în optimile de finală la US Open. Horia Tecău şi Robert Lindstedt au trecut în turul doi de cuplul francez Benoit Paire/ Edouard Roger-Vasselin, scor 6-7 (3/7), 6-4, 6-3, după două ore şi şapte minute de joc. Adversarii din optimi vor fi Julian Knowle şi Filip Polasek (Austria/Slovacia), care au trecut de cuplul Serghei Stahovski/ Viktor Troicki (Ucraina/Serbia), scor 6-4, 6-0.

Comentarii

Ultimă oră