Sari la conținut
sport-pe-scurt-19-noiembrie-

Interes pentru Steaua

Victoriile pe linie obţinute de trupa lui Reghecampf în campionat şi în Europa League, dar şi avansul uriaş de puncte pe care l-a luat în faţa principalelor urmăritoare, îi fac pe fani să viseze cu ochii deschişi. Fanii par să fie mai aproape ca niciodată de echipă, iar acest lucru este reflectat de interesul uriaş pe care aceştia şi l-au manifestat pentru întâlnirea cu VFB Stuttgart, de joi seara; 35.000 de fani şi-au luat bilet până în acest moment, când mai sunt 4 zile până la meci. Astfel, steliştii ar putea bate pentru prima dată recordul stabilit de echipa naţională pe super arena din Bucureşti, record înregistrat la partida cu Olanda, la care au fost prezenţi nu mai puţin de 53.329 de fani.

Meci greu în Danemarca

Fundaşul echipei Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, a declarat că meciul din deplasare cu formaţia daneză FC Nordsjaelland nu va fi la fel de uşor cum pare în teorie. „Trebuie să câştigăm, dar nu vom avea un meci uşor aşa cum pare în teorie. Nordsjaelland practică un fotbal organizat. În partida cu Juventus au avut momente când au dominat jocul. Nu au multe puncte slabe, dar vom analiza jocul lor şi vom încerca să găsim soluţii. Avem doar trei zile de pauză după meciul din campionat, dar sper să facem un rezultat bun în Danemarca", a spus Raţ. Internaţionalul român şi-a amintit că a mai jucat în Danemarca cu echipa naţională a României. „Am jucat la Copenhaga şi am făcut un meci egal în preliminariile Campionatului European din 2004". Partida FC Nordsjaelland - Şahtior Doneţk, din etapa a V-a a grupei E a Ligii Campionilor, se va disputa marţi, de la ora 21.45.

Trage de Ungur şi Hănescu

Căpitanul echipei de Cupa Davis, Ciprian Porumb, se va întâlni cu jucătorii Adrian Ungur şi Victor Hănescu, cu care va discuta despre revenirea acestora în lotul tricolor, pentru meciul cu Danemarca, din 1-3 februarie 2013. În timp ce Marius Copil a făcut parte din echipa României, care a câştigat la Cluj disputa cu Finlanda (3-2) în luna septembrie, Adrian Ungur şi Victor Hănescu s-au retras din lot în semn de protest faţă de îndepărtarea din funcţia de căpitan nejucător a lui Andrei Pavel. Cei doi au fost invitaţi şi la meciurile cu Finlanda, dar au refuzat participarea.

Martinovic pleacă la iarnă

Novak Martinovic va părăsi în această iarnă Steaua, jucătorul venit în 2010 în Ghencea primind o hârtie de la conducerea clubului prin care poate pleca liber la orice echipă. Divergenţele dintre club şi jucător au apărut înaintea meciului cu FC Copenhaga, după ce Martinovici a refuzat să joace pe postul de fundaş dreapta, sârbul fiind exclus din lot. Staff-ul roş-albastru a aplanat repede conflictul, jucătorul fiind chemat la discuţii cu patronul echipei. O posibilă destinaţie pentru Martinovic ar putea fi FC Vaslui, echipă patronată de Adrian Porumboiu. De serviciile fundaşului s-au mai interesat Dinamo şi Pandurii. Moldovenii sunt pe locul 4 în Liga 1 cu 28 de puncte, la 13 puncte de locul 1 ocupat de Steaua, dar având un meci mai puţin.

Cristian Pustai, în pericol

Scaunul lui Cristian Pustai e în pericol, iar tehnianul ar putea să fie demis după partidele cu Rapid şi Petrolul, dacă nu scoate cel puţin trei puncte. Şefii l-ar fi dorit ca antrenor pe Dorinel, dar s-au reorientat spre Gigi Mulţescu, după ce „Neamţul“ a semnat cu Dinamo. Mulţescu e liber de contract după ce a fost demis de la Astra, deşi era pe locul 3, după un conflict cu Dinu Gheorghe. „Această situaţie se poate redresa. Am trecut şi prin momente mai grele, dar ne-am revenit mereu“, a spus Pustai, care e din martie 2007 în Ardeal.

Ce dulce e răzbunarea

Cehia a câştigat pentru a doua oară în istorie Cupa Davis, după ce a învins Spania, deţinătoarea trofeului, pe teren propriu, cu scorul de 3-2. Au trecut trei ani de când Spania câştiga cu 5-0 finala Cupei Davis din Barcelona. Înfrângerea dură rămăsese în memoria lui Radek Stepanek şi a lui Tomas Berdych, cei doi tenismeni cehi care au pierdut în faţa unui Nadal imposibil de oprit şi a lui David Ferrer. Cehii au promis răzbunare înainte de finala din acest an, disputată la Praga. O promisiune pe care au reuşit să o ţină! Fără Nadal, înlocuit de Almagro, ibericii nu au mai putut să repete performanţa. Iar Cehia şi-a trecut în palmares cea de-a doua victorie din istorie în Cupa Davis, după cea obţinută de Cehoslovacia în 1980.

Românii fluieră în Europa

Arbitrul Cristian Balaj va conduce la centru meciul Metalist Harkov - Bayer Leverkusen, iar Ovidiu Haţegan a fost delegat la partida AIK Solna - Napoli, ambele partide programate joi, în grupele Ligii Europa. Balaj va fi ajutat la cele două linii, la meciul din Ucraina, de Zoltan Szekely şi Sebastian Gheorghe. Asistenţi suplimentari vor fi Marius Avram şi Istvan Kovacs, iar arbitru de rezervă Aurel Oniţa. La partida AIK Solna - Napoli, Haţegan va fi ajutat la cele două linii de Cristian Nica şi Octavian Şovre, asistenţii suplimentari fiind Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu, iar arbitru de rezervă Radu Ghinguleac.

Comentarii

Ultimă oră