Sari la conținut
spectacol-cu-germania

Echipa naţională de rugby a României a învins, sâmbătă, scor 61-7 (27-0), echipa naţională a Germaniei, la Iaşi, în cel de-al patrulea meci al Cupei Europene a Naţiunilor.România a dominat clar partida şi a marcat nu mai puţin de opt eseuri obținând astfel și punctul bonus ofensiv. Confruntarea cu Germania a fost meciul oficial de retragere al lui Ovidiu Toniţa. Eseurile stejarilor au fost reuşite de Apostol, Toniţa, Lucaci, Burcea, Kinikinilau de trei ori și Shennan. Florin Vlaicu a avut 5 transformări şi 3 reuşite din lovituri de pedeapsă. Tudorel Bratu a reuşit şi el o transformare.  În celelalte partide disputate în 2016, România a învins Portugalia cu 39-14, Spania cu 21-18 și Rusia cu 30-0. Meciul decisiv pentru câștigarea ediției din acest an a competiției este programat pe 19 martie între România și Georgia, la Tbilisi.

Comentarii

Ultimă oră