Sari la conținut

Sorin Frunzăverde condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare

sorin-frunzaverde-condamnat-la-2-ani-de-inchisoare-cu-suspendare

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde (PNL), a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, în dosarul vizând alegerile prezidenţiale din 2014, decizia Tribunalului Caraş-Severin nefiind definitivă. Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Caraş-Severin l-a condamnat pe Sorin Frunzăverde pentru folosirea influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Legea nr.78/2000, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de patru ani. De asemenea, acestuia i-au fost interzise mai multe drepturi, iar pe perioada termenului de încercare el trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere.

În acelaşi dosar, a fost condamnat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni , pentru folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, faptă prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000, influenţarea declaraţiilor, faptă prevăzută de art.272 al.1 Cod penal, şi fals intelectual. În final, el va avea de executat trei ani şi patru luni de închisoare, fiind totodată obligat la plata unei amenzi penale de 27.000 de lei, pentru uz de fals. Conform deciziei instanţei, cei doi au de achitat 4.000 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Sursa www.mediafax.ro.

Comentarii

Ultimă oră