Sari la conținut

Sistem de monitorizare a traficului auto din judeţ

sistem-de-monitorizare-a-traficului-auto-din-judet

Inspectoratul Judeţean de Poliţie va începe, în februarie, în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Braşov (ATOP), implementarea unui proiect privind amplasarea la toate intrările şi ieşirile din judeţ a unor camere video pentru monitorizarea traficului auto. „Este o iniţiativă a Inspectoratului Judeţean de Poliţie pentru monitorizarea traficului auto la toate ieşirile şi intrările în judeţul Braşov, în scopul depistării infracţiunilor ale căror suspecţi se deplasează cu mijloace auto, infracţiuni care se întâmplă în trafic începând cu fuga de la locul accidentului până la o tâlhărie care poate apărea în trafic. Cu acest fel de monitorizări putem identifica mai repede autovehicolul”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, citat de agerpres.ro. Preşedintele ATOP Braşov, Claudiu Coman, a declarat că acest sistem de supraveghere şi monitorizare a traficului funcţionează şi în judeţul Covasna şi este binevenit. „În prima parte a acestui an se va înfiinţa dispeceratul şi vor fi montate primele camere de luat vederi din cele câteva sute. Pe lângă intrările şi ieşirile din judeţ vor fi amplasate camere de supraveghere şi în principalele puncte nodale intens circulate din judeţ, cum ar fi de exemplu zona municipiului Făgăraş”, a spus preşedintele ATOP.

Comentarii

Ultimă oră