Sari la conținut

Persoanele fizice autorizate (PFA) vor avea dreptul să angajeze cu contract individual de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care au fost autorizate. Modificarea actualei legislaţii a fost inclusă într-o ordonanţă de urgenţă discutată în Guvern. „Persoana fizică autorizată îşi poate desfăşura activitatea individual şi independent sau poate angaja, în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă”, se arată în ordonanţă. Actul normativ mai stabileşte că persoană fizică nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă. Ordonanţa este argumentată prin necesitatea luării în regim de urgenţă a unor măsuri de stimulare a mediului de afaceri şi mărirea ritmului de creştere economică prin suplimentarea veniturilor la bugetul de stat şi plata contribuţiilor aferente.

Comentarii

Ultimă oră