Sari la conținut

Sfatul optometristului: Importanța controlului periodic

sfatul-optometristului-importanta-controlului-periodic

   Credeți că trebuie să consultați un optometrist doar dacă aveți deficienţe de vedere? Mai gânditi-vă o dată.

Controlul de specialitate nu este necesar doar persoanelor cu deficiențe de vedere, ci reprezintă un mijloc de a detecta problemele înainte ca simptomele să apară. Optometristii îşi pot da seama şi de alte probleme de sănătate, cum ar fi opacitățile de cristalin, uscăciunea oculară sau alte afecțiuni care pot să apară, de exemplu cele datorate radiațiilor ultraviolete.

Primul consult de specialitate la copii, se face la naştere de către medicul neonatolog sau pediatru pentru determinarea afecţiunilor congenitale. La copiii care aparent nu prezintă nici o problemă legată de vedere sau de poziţia ochilor, este important de efectuat un control la 3 ani, la 5 ani şi inainte de începerea şcolii, apoi cel puţin o dată  pe an. Se vor determina astfel eventualele vicii de refracţie care vor fi corectate cu ochelari sau lentile de contact, pentru a asigura copilului o vedere bună şi astfel o dezvoltare intelectuală optimă. Nedepistarea la vârste mici a deficienţelor de vedere şi necorectarea la timp a acestora duce la instalarea ambliopiei (aşa zisul „ochi leneş”, cu vedere mai slabă), care rareori se mai poate corecta după vârsta de 7 ani.

Toată lumea are nevoie de un asemenea control. Astfel, cel mai bine este ca cei cu vârste cuprinse între 20 si 40 de ani să se fi consultat măcar o dată pe an. Persoanele cu vârsta peste 40 de ani ar trebui să meargă la consult neapărat deoarece la aceasta vârsta apare prezbitismul (pierderea calităţii vederii la aproape) iar persoanele peste 65 de ani ar trebui să-şi facă un control la cel mult doi ani.

Controlul de specialitate durează de obicei între 30 şi 60 de minute şi pe lângă dialogul specialist-pacient referitor la antecedentele personale acesta  presupune o serie de teste printre care:

- Testarea acuităţii vizuale, ce constă în citirea unor simboluri pe un panou luminos. Astfel se determină capacitatea ochilor de a vedea la distanță

-  Expunerea la biomicroscop, pentru a examina starea de sănătate a ochilor

-  Măsurarea tensiunii oculare, se realizeaza cu ajutorul unui aparat numit tonometru. Evaluarea periodică a tensiunii oculare este importantă pentru diagnosticarea precoce a glaucomului. Fără tratament adecvat această afectiune duce la orbire.

- Examenul fundului de ochi, este indicat pentru a stabili posibile afecțiuni ale retinei

Ca şi concluzie...vizita la specialist  este obligatorie pentru toate persoanele, indiferent de vârstă, şi reprezintă un proces simplu dar cu rol foarte important în prevenirea si menţinerea sănataţii ochilor și pentru a avea o vedere impecabilă.

Best Optic RED Vlahuță

B-dul Alexandru Vlahuţă nr. 61
Telefon/Fax: +40 268 313 199
Mobil: +40 733 024 793
E-mail: office@best-optic.ro

Best Optic RED Uranus

Str. Uranus nr. 12, Parter
Telefon/Fax: +40 268 322 920
Mobil: +40 733 417 999
E-mail: uranus@best-optic.ro

Best Optic BLUE Centru Civic

Str. B-dul 15 NOIEMBRIE nr.69
Mobil:  +40 787 523 524
E-mail: blue@best-optic.ro

Best Optic

Comentarii

Ultimă oră