“Când am aflat că am o tumoră de asemenea dimensiuni mi-am pus imediat problema unde o pot opera în siguranță și am pendulat între Germania, unde fiul meu și nora mea sunt medici, sau Brașov, unde a fost descoperită. Mă bucur că am luat decizia să rămân aici, unde am fost tratată cu profesionalism”, a declarat pacienta.
“În această patologie, intervenția se impune de urgență, datorită riscului embolic mare al mixomului atrial. Asta înseamnă că un fragment din această tumoră putea pleca oricând în sistemul circulator și să înfunde un vas de sânge la creier, de exemplu, provocând un accident vascular cerebral major. Pacienta a fost, așadar, operată de urgență. Tumora avea mărimea unui ou de găină, a fost extirpată printr-o procedură chirurgicală simplă”, a spus dr. Narcis Filipescu, medic chirurg cardiovascular la Spitalul de Cardiologie Clinicco.
Pacienta a fost externată după cinci zile și se simte foarte bine. În mai puțin de două săptămâni, I.S. își poate relua munca și viața obișnuită.
O astfel de tumoră a crescut în ani buni, spun medicii cardiologi de la Clinicco și, până la accidentul ischemic tranzitoriu nu a prezentat niciun fel de simptomatologie. Deseori, aceste tumori pot fi descoperite la o simplă ecocardiografie de rutină, însă, nedescoperite pot da complicații grave.
De aceea, medicii recomandă pacienților cu factor de risc cardiovascular (boli cardiovasculare în familie, fumători, obezi, dislipidemici, hipertensivi, consumatori de alcool sau cu boli asociate) să-și facă un control cardiologic din timp.
Spitalul de cardiologie Clinicco Braşov
Cardiologie Intervenţională
Electrofiziologie şi dispozitive implantabile
Chirurgie cardiovasculară
Str. Şcolii nr. 8 Braşov,
Recepţia Clinicco: 0268 44 55 44
Internări Clinicco: 0733 008 195
E-mail: cardiologie@clinicco.ro
http://www.clinicco.ro/servicii-medicale/cardiologie
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Sfatul cardiologului: Medicii Spitalului de Cardiologie Clinicco au descoperit și extirpat o tumoră de mărimea unui ou în inima unei paciente!.
Nume
Comentariu