Sfântul Andrei – povestea Sfântului

Braşovenii l-au sărbătorit în 30 noiembrie pe Sfântul Andrei, ocroti­torul României; peste 19000 de locuitori ai judeţului Braşov, poartă numele Sfântului Andrei.
Se spune că un înger numit Andrei i-ar fi slujit lui Dumnezeu drept vâslaş la începutul lumii. Când vâsla îi scăpă din mână şi căzu în apă, îngerul sări după ea să o caute. În acest timp Dumnezeu luă puţin mâl, ce se formase pe barcă, şi făcu din el Pământul, care de atunci stă pe spatele lui Andrei, fapt ce aminteşte de legenda lui Atlas.
Sfântul Andrei „coase” râul, adică îl face să îngheţe, ceea ce indică începutul iernii. Este stăpânul lupilor, adică el împarte acestora hrană. Ziua lui se sărbătoreşte pentru ca animalele domestice şi oamenii să fie feriţi de lupi. În această zi se interzice pieptănatul părului şi cusutul, e interzis totodată a împrumuta ceva din casă, a da de pomană, a scoate usturoiul din casă.
În seara din ajunul Sfântului Andrei nu se doarme, deoarece el este şi stăpânul strigoilor, cu care, în acea seară, umblă din loc în loc. Toate intrările casei (uşi, ferestre, hornuri) sunt acoperite şi se face o cruce cu usturoi, împotriva lupilor şi a strigoilor. În seara respectivă oamenii mănâncă usturoi, pentru a nu fi atacaţi de lupi şi strigoi.
În noaptea de Sfântul Andrei, tinerii şi tinerele sărbătoresc „păzirea usturoiului”, pentru ca acesta să nu fie furat de strigoi. În acelaşi timp, fetele încearcă să afle dacă se vor căsători în cursul anului următor şi dacă cel predestinat lor este bogat sau sărac.
Tot la Sfântul Andrei se rup crenguţe de măr pentru fiecare membru al familiei şi sunt puse într-o vază cu apă; crenguţele celor care înfloresc până la Anul Nou arată că aceia vor avea noroc tot anul.
Sfântul Andrei, „cel întâi chemat” la apostolie era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Originari din Betsaida, localitate din provincia Galileea, au fost pescari, ca şi tatăl lor.
Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat ca să-l urmeze pe Iisus din Nazaret. Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. Când însă a văzut, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan arătând cu degetul către Iisus şi zicând „iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”, Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, l-a urmat pe Hristos zicând fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tălmăceşte Hristos”.
Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea lui Hristos la cer şi după Cinci­zecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ­ţinuturile din jurul Mării Ne­gre, până la Dunăre şi Sci­ţia (adică Dobrogea noas­tră) şi până în Crimeea.
Sfântul Andrei ar fi avut şi un sfârşit de mucenic, ­fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”. Unii istorici fixează anul sfârşitului Sfântului Andrei în timpul persecuţiei împăratului Nero, prin anii 64-67, alţii mult mai târziu, pe la sfârşitul veacului „apostolic”, în cursul persecuţiei împăratului Diocleţian.
Multe lăcaşuri de cult poartă numele Sfântului Andrei. Cea mai importantă este Peştera Sfântului Andrei, săpată în stâncă, în care se află un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spune că pe el se odihnea Apostolul Andrei. Astăzi, cei aflaţi în suferinţe merg acolo pentru a-şi redobândi sănătatea, petrecând câteva zile şi nopţi pe acest „pat al Sfântului Andrei”.