Sari la conținut

Sezonul de schi din Poiana Braşov nu s-a încheiat

sezonul-de-schi-din-poiana-brasov-nu-sa-incheiat

Sezonul de schi din Poiana Braşov intră „în prelungiri”. Chiar dacă a debutat primăvara calendaristică, în Poiană este, încă, iarnă.

După mai bine de o săptămână în care a fost cald, de ieri, în staţiune, temperaturile au scăzut foarte mult, chiar şi ziua aflându-se în jurul sau sub pragul îngheţului.

În aceste condiţii, administratorii domeniului schiabil au anunţat că sistemul de producere a zăpezii artificiale va funcţiona şi ziua pe pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul. „Sperăm ca, în acest fel, să completăm zonele unde stratul de zăpadă s-a micşorat în urma temperaturilor pozitive din ultima perioadă şi în acest fel, să prelungim sezonul de schi”, au anunţat administratorii domeniului schiabil.

Pe pârtiile de pe partea superioară a Masivului Postăvarul, grosimea stratului de zăpadă este cuprinsă între 80 cm şi 90 cm. În partea inferioară, zăpada are o grosime cuprinsă între 70 cm şi 80 cm. Faţă de săptămâna trecută, scăderea e de 30 - 40 de centimetri.

Dealtfel, administratorii domeniului schiabil din Poiana Braşov au început să reducă preţurile!

Tarifele de transport pe cablu atât în timpul săptămânii lucrătoare, cât și în week-end s-au redus cu câte un punct.

Mai exact, pentru telegondolă şi telecabina Capra Neagră se vor utiliza 5 puncte în loc de 6, pentru telecabina Kanzel 4 puncte în loc de 5, pentru telescaun Ruia se vor utiliza 3 puncte în loc de 4, iar pentru telescaun Lupului 2 puncte în loc de 3.

.................................................................................................................................................

Astăzi de dimineață, la ora 09:00 în Poiana Brașov se înregistrau -5 grade celsius, iar în Cristianu Mare erau -8 grade celsius. Așa că primăvara nu s-a instalat pe Masivul Postăvarul.

Funcționeaza Telegondola Express, Telecabina Capra Neagra, Telescaunele Ruia și Lupului, Covorul rulant și teleschiurile Bradu și Stadion.
Ultima cursă a instalațiilor de transport pe cablu are loc la ora 16:00, iar închiderea pârtiilor se face la o jumătate de oră după ultima cursă (în jurul orei 16:40).

Se schiază pe toate pârtiile: Kanzel, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Lupului (fara "S"-ul Mare). De asemenea sunt deschise și pârtiile pentru începători Bradu și Stadion. Deoarece pe unele variante sau secțiuni de pârtie stratul de zăpadă este insuficient, acestea fiind închise din aceasta cauză, turiștii sunt rugați să respecte semnificația indicatoarelor „OCOLIRE”, „PÂRTIE ÎNCHISĂ”, „STRAT INSUFICIENT DE ZĂPADĂ”, „SCHIAȚI CU ATENȚIE”.

Comentarii

Ultimă oră