Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat săptămâna aceasta un apel cu privire la utilizarea seringilor de unică folosință. Semnalul de alarmă vine ca punct de sprijin pentru lupta împotriva propagării bolilor infecțioase letale, scrie libertatea.ro.
    OMS a prezentat o nouă politică privind folosirea în siguranță a seringilor pentru a reduce și a elimina cu timpul folosirea lor la mai mult de o persoană și a preveni răspândirea bolilor infecțioase și transmisibile pe această cale, precum hepatita sau SIDA. "Milioane de persoane ar putea fi protejate împotriva infecțiilor transmise de injecții cu condiția ca programele medicale să utilizeze seringi de unică folosință", notează OMS. Potrivit unui studiu din 2014, aproximativ "1,7 milioane de persoane au fost contagiate cu virusul hepatitei B, circa 315.000 cu virusul hepatitei C și 33.800 cu HIV în urma unei injecții".  În fiecare an sunt efectuate 16 miliarde de injecții, dintre care 5% sunt vaccinuri, iar alte 5% servesc la alte proceduri precum transfuziile de sânge. Restul de 90% sunt injecții intramusculare sau sub-cutanate pentru administrarea de medicamente. Seringile nesecurizate costă între 0,03 și 0,04 dolari, în timp ce noile seringi "inteligente" — numite așa pentru că sunt echipate cu un sistem care blochează efectuarea unei a doua injecții — costă cel puțin dublu.