Drumarii ar fi vrut să monteze parapete de beton, dar licitaţia pentru achiziţia acestora a fost blocată.

   Pe DN 13 (Braşov - Sighişoara), cunoscut şi sub denumirea de „drumul morţii”, au început lucrări de montare a unor separatoare de sens în zonele cu risc crescut de accidente.

  Zonele vizate de lucrări, au fost stabilite de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov (DRDP), împreună cu Poliţia Rutieră şi Prefectura Braşov.

 Mai exact, potrivit şefului Secţiei Drumuri Naţionale Braşov, Horia Stancu, în primă fază vor fi montate separatoare de sens de tip lestabil (acestea sunt din material plastic şi vor fi umplute cu nisip).

  „Separatoarele se vor instala pe segmentul dintre Fişer şi Buneşti. Iniţial, pe acest segment ar fi trebuit să se instaleze parapete de beton de tip New Jersey, însă licitaţia organizată la nivel central, de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost blocată din cauza contestaţiilor. În aceste condiţii, provizoriu, vor fi folosite separatoarele din plastic”, a explicat Horia Stancu.

  Șefului Secţiei Drumuri Naţionale Braşov a mai spus că pe această arteră a început şi montarea unor parapete metalice pe marginea drumului, acolo unde s-a constata că este nevoie de astfel de amenajări.

    Separatoare de tip lestabil se vor instala şi la mai multe serpentine de pe DN 1 (pe Dealul Perşaniului), zona respectivă fiind, la fel, una dintre cele mai periculoase din judeţ.

  Totodată, Horia Stancu a precizat că pe DN 1, la virajele periculoase se va realiza şi marcaj rezonator: „Am solicitat materialul necesar colegilor din ţară. Lucrările vor dura în jur de o săptămână”.

 Reprezentantul Secţiei Drumuri Naţionale Braşov a mai anunţat că anul viitor, pe DN 1 (între Codlea şi Vlădeni), dar şi pe mai multe segmente din DN 13 se vor monta separatoare de sens din beton.