Sari la conținut

Fostul torţionar, Nicolae Paraschiv, care ocupă ilegal de mai mulţi ani funcţia publică de secretar al Primăriei Braşov, are mai nou şi preocupări artistice. Paraschiv a lansat recent un volum de poezie. Însă nu orice fel de poezie, ci tocmai religioasă. Lansarea volumului de versuri „Evangheliada” a avut loc la Biserica „Buna Vestire”, duminică seară în prezenţa a peste 100 de persoane, printre care şi multe feţe bisericeşti cum ar fi Pr. Protopop Dănuţ Benga, Pr. Mihai Manolache şi Pr. Ovidiu Moceanu. Iată cum îşi descrie fostul securist volumul de poezii: „Este o carte specială, de suflet pentru mine, care tratează cele mai semnificative episoade evanghelice, începând cu Naşterea Mântuitorului, Judecata, Patimile şi Înălţarea, de altfel cele mai importante evenimente din viaţa lui Iisus. Cartea leagă într-un mănunchi evenimentul istoric cu cel religios”.

Mâna dreaptă a primarului. Fostul ofiţer de Securitate, considerat mâna dreaptă a primarului George Scricparu, ocupă postul prin încălcarea Legii Administraţiei Publice Locale, care interzice celor care au făcut poliţie politică să fie funcţionari publici. Pentru a i se permite să ocupe funcţia, a declarat pe proprie răspundere că nu a făcut poliţie politică. Falsul se află şi acum printre documentele Primăriei. Primarul Scripcaru ştia, şi ştie şi acum că se încalcă legea, dar se face că plouă, relaţiile lui cu secretarul Primăriei fiind foarte strânse.
Biografie de securist. Din 20 august 1974 până în 22 ianuarie 1990, Nicolae Paraschiv a fost ofiţer de Securitate şi a lucrat în cadrul Inspectoratului de Securitate Braşov. După Revoluţie, a lucrat, pe rând,  la Trust  I.A.S. Braşov (Gospodăria de Partid),  la Poiana Braşov SA, Poiana Cibela Braşov SA, SNP Petrom Bucureşti, Prefectura Braşov şi, din 2001, la Primăria Braşov, mereu pe funcţii înalte. Ca ofiţer de Securitate, răspundea de sistemul sanitar şi avea un birou special chiar în clădirea Direcţiei Sanitare. Femeile care ajungeau la începutul anilor 80, cu avort provocat, la Maternitatea din Braşov - avorturile fiind interzise de legea comunistă -  nu o să-l uite niciodată. Le ancheta, în timp ce acestea se chinuiau în dureri cumplite, să mărturisească cine le-a provocat avortul. (L.A.)

Comentarii

Ultimă oră