Secţiile de votare din judeţul Braşov au primit lanterne pentru cazul în care procesul electoral ar putea să fie întrerupt spre seară, din cauza unor eventuale întreruperi ale alimentării cu energie electrică şi pentru a se evita folosirea lumânărilor sau candelelor care ar putea provoca incendii. "Din informaţiile noastre, în municipiul Braşov toate secţiile au fost dotate cu lanterne şi sperăm ca şi în judeţ să fi fost asigurate. Dacă vor fi întreruperi de energie, vom evita astfel folosirea lumânărilor, lămpaşelor sau a altor obiecte cu flacără care pot produce incendii în secţii", a spus reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente în Biroul Electoral Judeţean Braşov, Claudiu Petra, potrivit România TV.
Secţiile de votare, dotate cu lanterne