Sari la conținut
secretele-crucii-de-pe-caraiman

Crucea Eroilor Neamurilor, cunoscută în limba cotidian drept „Crucea de pe Caraiman”, a fost, încă din momentul finalizării lucrărilor de execuţie, o construcţie comparabilă ca realizare inginerească şi simbolistică, cu turnul Eiffel din Paris, Statuia Libertăţii din New York sau Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. În 2014, a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai înaltă cruce din lume (39,30 m), amplasată la peste 2.291 metri.

Construită între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuţi în Primul Război Mondial, Crucea Eroilor Neamurilor sau Crucea de pe Caraiman este situată în zona centrală a masivului Bucegi, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, pe un amplasament care domină vizual valea superioară a râului Prahova.

De pe platforma de la baza monumentului sau de pe terasa lui superioară, se deschide o largă panoramă a Văii Prahovei, având la picioare Buşteniul. Monumentul se găseşte la altitudinea de 2.291 metri, foarte aproape de cota atinsă de Vârful Caraiman (2.386 metri), are o înălţime totală de 39.3 metri (din care 8.35 metri reprezintă soclul) şi o deschidere a braţului orizontal de circa 15 metri.

Citeşte mai mult pe adevarul.ro

Comentarii

Ultimă oră