Sari la conținut

Unii irosesc apa, alţii se roagă pentru cîţiva stropi. Agricultorii ar trebui să fie ocupaţi cu semănatul in aceasta perioada, dar pământul e tare ca betonul şi rupe utilajele, scrie antena3.ro. De două luni n-a picat strop de ploaie, iar meteorologii pun şi ei sare pe rană anunţând că poate vom avea precipitaţii săptămîna viitoare. În Dobrogea nu a mai plouat de aproape 60 de zile. Seceta se întinde însă pe aproape trei sferturi din suprafaţa ţării. Agricultorii sunt disperaţi, pământul este atât de tare încât nu poate fi semănat. În lipsa ploilor, au scăzut râurile şi lacurile şi, odată cu ele, producţia de energie. Hidroelectrica nu poate produce suficientă energie pentru a-şi onora contractele. În aceste condiţii, compania de electricitate va furniza doar 63% din energia pe care ar trebui să o livreze. Pentru a suplini diferenţa, au fost activate trei termocentrale. Asta înseamnă că seceta nu ne va scumpi doar mâncarea, ci şi factura de energie.

Comentarii

Ultimă oră