25 de ani de presă. Bătuți pe muchie! Dar, mult mai mulți de ...bucătăreală.

Că era ucenicul mamei la salata de boeuf și la iahnia de fasole. Iar pe când era student la Mecanică fină, colegele lui de cămin (facultatea cu cele mai multe și frumoase fete, la vremea aceea!) au avut cu Sebi trai pe vătrai.

Cum are și astăzi Carmina lui, drept recompensă pentru faptul că Sebi respiră presă prin toți porii. Adică ...nu prea are viață, l-ar plânge cei care nu cunosc ce înseamnă să arzi pentru o pasiune. 

A început la vremea când mergeai pe teren cu carnețel, pix și reportofon cu bandă, când stăteai nopțile ïn tipografie cap limpede și adulmecai miros proaspăt de ziar cu cerneală, dar s-a reinventat minunat la vremea când telefonul mobilul ți-e birou și cameră video și ciornă și platformă. Puțini din generația lui au făcut asta.

De două săptămâni e bucătar cu patalama (să-i fi spus cineva, pe cănd tocea la Mecanică, în sesiune, că va ajunge bucătar!!), face bani din gătit la evenimente și așteaptă ziua când, la restaurantul Newsbv.ro vom comanda mâncăruri ca la mama acasă.

Iar când va face primul show TV culinar, a promis că eu voi fi primul invitat, deși mereu am fugit de bucătărie ca dracu' de tămâie!! Sau, poate tocmai de aia! 

Sebastian Dan, românul poftit la Bruxelles ca ambasador al ideii de om care învață mereu și se reinventează. La Mix Actual.

Nici un comentariu la articolul "Sebastian Dan, la Mix Actual"
Posteaza un comentariu

Nume

Comentariu

some error text here