Sari la conținut
se-prelungeste-sezonul-de-schi

Sezonul de schi se poate prelungi până în a doua zi de Paște, anunță reprezentanții municipalității.

În acest sezon, s-a ajuns la aproape 2.100.000 de treceri prin turnichetele instalaţiilor de transport pe cablu din Poiana Brașov.

Stratul de zăpadă măsura în aceste zile 50 de centimetri pe pârtiile Stadion şi Bradul şi 90 - 100 cm pe partea superioară a domeniului schiabil.

Sezonul de iarnă 2017 - 2018, care a început în 9 decembrie 2017 a fost unul excelent pentru administratorii domeniului schiabil din Poiana Braşov, spun reprezentanții primăriei.

Având în vedere că sunt deschise toate pârtiile de schi, iar stratul de zăpadă este consistent, şansele să fie depăşit pragul de aproximativ 2,1 milioane de treceri, câte s-au înregistrat în sezonul 2016 - 2017, sunt foarte mari.

În weekend 23 - 25 martie, numărul turiştilor care au mers în Poiana Braşov a fost mare, în cele 3 zile fiind înregistrate 59.705 treceri prin turnichetele instalaţiilor de transport pe cablu.

Detalii aici:

Comentarii

Ultimă oră