Sari la conținut
scumpiri-si-ieftiniri-

Anul acesta s-au scumpit locuințele, atât cele noi cât și cele vechi. Cele mai mari creşteri, de aproximativ 12 procente, s-au înregistrat în Cluj şi Timişoara. La Braşov în schimb, preţurile medii ale locuinţelor vechi s-au majorat  cu aproape 7 procente iar al celor noi noi s-au ieftinit. Analiza realizată de specialiştii unui postal din domeniul imobiliar a cuprins 6 mari oraşe din ţară printre care şi Braşovul. Astfel în oraşul de la Poalele Tâmpei , preţul mediu solicitat pe piaţa apartamentelor, noi şi vechi a rămas relativ constant în noiembrie, la 871 de euro pe metru pătrat, faţă de 870 de euro, la sfârşitul lui octombrie. Valoarea actuală este însă cu 4,8% mai ridicată decât cea valabilă în perioada similară a anului trecut, respectiv 831 de euro pe metru pătrat. După un avans de un procent în ultima lună , de la 865 la 874 de euro pe metru pătrat, apartamentele vechi se situează cu 6,8% peste nivelul consemnat în 2014. Locuinţele din cadrul ansamblurilor rezidenţiale braşovene, pe de altă parte, pot fi achiziţionate acum cu 859 de euro pe metru pătrat, cu 4,3% mai puţin decât luna trecută şi cu 4,8% mai puţin decât în urmă cu 12 luni, când costau 902 euro pe metru pătrat, potrivit portalului imobiliar.

Comentarii

Ultimă oră