„Zâmbete la microscop”, „seminţe de ştiinţă”, viaţa în spaţiu, pe înţelesul tuturor, dar şi activităţi distractive cu pixuri şi imprimanta 3 D, sau roboţi. De toate acestea, dar şi de multe altele se pot bucura copiii mari şi mici, inclusiv bunici, la „SCIFEST - Festival de ştiinţă şi industrii creative”, ajuns la ediţia cu numărul 3.

 „SCIFEST” este un eveniment inţiat de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, ce va debuta joi, 21 noiembrie 2019, de la 13.00, la Coresi Shopping Resort. Festivalul însă se va desfăşura şi la Jucăriotecă (pe Iuliu Maniu nr. 6) şi în spaţiile Bibliotecii din Livada Poştei.
Programul complex al evenimentelor poate fi accesat de pe blogul insituţiei – http://blog.bjbv.ro .


     „Gândim şi concepem acest eveniment anual ca unul capabil să susţină agenda dezvoltării locale, a regenerării urbane, a antreprenoriatului inclusiv cultural, educaţiei şi inovaţiei. Proiectul este destinat tinerilor şi antreprenorilor, dar nu exclusiv, iar scopul nostru este de a aduce ştiinţa mai aproape de tineri pentru a învăţa, în mod distractiv, despre ştiinţă, tehnologie, sănătate şi mediu.

   Festivalul se adresează tuturor vârstelor - elevi de nivel primar, gimnazial şi liceal, cadre didactice, tineri, antreprenori, adulţi, seniori”, au precizat reprezentanţii Bibliotecii Judeţene.

     „SCIFEST - Festival de ştiinţă şi industrii creative” se va încheia duminică, 24 noiembrie 2019.

..................................................................................................................................
 
 
   Din programul „SCIFEST - Festival de ştiinţă şi industrii creative”, ediţia cu numărul 3 (21 noiembrie 2019 - 24 noiembrie 2019):

Joi, 21 noiembrie 2019

CORESI, Piaţa cu copaci

13.30 -20.00: „Atelier de evoluţie” susţinut de Asociaţia Secular Umanistă din România (ASUR) – „Să înţelegem procesul de selecţie naturală şi teoria ştiinţifică a evoluţiei”.
13.30 - 20.00: „Atelier de creativitate cu pixuri 3D şi imprimare 3D” cu Biblioteca Judeţeană Braşov. Grupa de vârstă a participanţilor: de la 14 ani
13.30 - 20.00: „Nutriţie şi ştiinţa alimentaţiei” cu nutriţionist dietetician Felicia Constantin.
15.00 - 19.00: „Terapii alternative” – Medicina ayurvedică şi Biorezonanţă.
13.30 - 14.30: „Pictură pe apă” – atelier cu Muzeul Pedagogic Braşov. Grupa de vârstă a participanţilor: elevi de şcoală primară

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

08.00-20.00: „Fotografii astronomice româneşti” – expoziţie virtuală a ASTROCLUB Braşov – Livada Poştei, Sediul central.
14.00-15.00: „Zâmbete la microscop” – atelier susţinut de Asociaţia Carpaterra – Secţia pentru copii şi adolescenţi (Strada Iuliu Maniu nr. 6).

Vineri, 22 noiembrie 2019

CORESI, Piaţa cu copaci

12.00 - 20.00: „Atelier de evoluţie” susţinut de Asociaţia Secular Umanistă din România (ASUR) – „Să înţelegem procesul de selecţie naturală şi teoria ştiinţifică a evoluţiei”.
12.00-20.00: „ProtoShop Live” – ateliere de imprimare 3D cu 3D DOT SRL Braşov şi Asociaţia Laborazon.
12.00-20.00: „Roboţi industriali şi umanoizi” cu Centrul Informatică Industrială, Virtuală şi Robotică din cadrul Institutului de cercetare-dezvoltare al Universităţii „Transilvania” Braşov.
12,00-20,00: „Atelier de creativitate cu pixuri 3D şi imprimare 3D” cu Biblioteca Judeţeană Braşov. Grupa de vârstă a participanţilor: de la 14 ani.
12.00 - 20.00: „Nutriţie şi ştiinţa alimentaţiei” cu nutriţionist dietetician Felicia Constantin.
15.00 - 19.00: Terapii alternative – Medicina ayurvedică şi Biorezonanţa.
17.00 - 18.00: „Reacţii spectaculoase” - atelier cu Muzeul Pedagogic Braşov.

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

10.00-14.00: „Seminţe de ştiinţe” – atelier susţinut de Centrul educaţional Schubz Râşnov – Secţia pentru copii şi adolescenţi (Strada Iuliu Maniu nr. 6)


Sâmbătă, 23 noiembrie 2019

CORESI, Piaţa cu copaci

11.00 - 20.00: „Atelier de evoluţie” susţinut de ASUR – „Să înţelegem procesul de selecţie naturală şi teoria ştiinţifică a evoluţiei”
11.00 - 20.00: ProtoShop Live – Ateliere de imprimare 3D cu 3D DOT SRL Braşov şi Asociaţia Laborazon.
11.00 -20.00: „Roboţi industriali şi umanoizi” cu Centrul de Informatică Industrială, Virtuală şi Robotică din cadrul Institutului de cercetare-dezvoltare al Universităţii „Transilvania” Braşov
11.00 - 20.00: „Atelier de creativitate cu pixuri 3D şi imprimare 3D” cu Biblioteca Judeţeană Braşov. Grupa de vârstă a participanţilor: de la 14 ani
11.00 -20.00: „Proiect Experimentarium” cu instalaţii care ilustrează principii de optică, electricitate, magnetism ş.a. împreună cu aplicabilitatea acestora în domenii noi: robotică, electronică, realitate augmentată, smart home etc.
11.00 - 16.00: „Nutriţie şi ştiinţa alimentaţiei” cu nutriţionist dietetician Felicia Constantin
15.00 - 19.00: „Terapii alternative” – Medicina ayurvedică şi Biorezonanţa
11.00 - 13.00: Laboratorul de Știinţă şi Artă cu Echipa ,,ArtByte” – Ludotecă
17.00 - 20.00: „AR-T implementat de Academia de informatică” – Ludotecă

Biblioteca Judeţeană

Secţia pentru copii şi adolescenţi (Strada Iuliu Maniu nr. 6)

16,00-16,40 – Viaţa în spaţiul cosmic – prezentare de Asociaţia Ucenicul astronom
16,40-17,00 – Prezentarea instrumentelor astronomice de Asociaţia Ucenicul astronom
17,00-18,00 – Să cunoaştem mai multe despre Lună – prezentări realizate de Antonela Lungu (Enciclopedia galactică şi motivele tradiţionale româneşti), Nicolae Dobre (Drumul de la ficţiune la realitate), Gheorghe Tănase (Luna, mare de necunoscute de... necunoscute; Mesajul Arecibo - răspunsul extratereştrilor la cele două sonde spaţiale trimise de Carl Sagan în univers).
18,00 – Observaţii astronomice cu Asociaţia Ucenicul astronom (dacă vremea permite)


Duminică, 24 noiembrie 2019

CORESI, Piaţa cu copaci

12.00 - 17.00: „Atelier de evoluţie” susţinut de ASUR – „Să înţelegem procesul de selecţie naturală şi teoria ştiinţifică a evoluţiei”.
12.00 - 17.00: „ProtoShop Live – Ateliere de imprimare 3D” cu 3D DOT SRL Braşov şi Asociaţia Laborazon.
12.00-17.00: Atelier de creativitate cu pixuri 3D şi imprimare 3D cu Biblioteca Judeţeană Braşov. Grupa de vârstă a participanţilor: de la 14 ani.
12.00 - 17.00: „Proiect Experimentarium” cu instalaţii care ilustrează principii de optică, electricitate, magnetism ş.a. împreună cu aplicabilitatea acestora în domenii noi: robotică, electronică, realitate augmentată, smart home etc.
12.00 - 17.00: Nutriţie şi ştiinţa alimentaţiei cu nutriţionist dietetician Felicia Constantin
12.00 - 16.00: Terapii alternative – Medicina ayurvedică şi Biorezonanţa.
16.00 -19.00 – „AR-T implementat de Academia de informatică” - Ludotecă

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

12.00 - 14.00: „EduAS şi Laboratorul de realitate virtuală” – Secţia pentru copii şi adolescenţi (Str. Iuliu Maniu nr. 6).