Sari la conținut
scandal-pe-asfalt-in-sacele-video

Asfaltarea străzilor Cloşca şi Cerbului au încins spiritele în municipiul Săcele. Localnicii au reacţionat şi s-a postat, pe o reţea de socializare, un filmuleţ în care sunt prezentate lucrări de asfaltare care ar fi fost efectuate de mântuială. Mai exact, reţeta ar fi incompletă şi nu ar conţine, integral, cantităţile de piatră spartă şi amorsă cationică. Pur şi simplu, spun oamenii, s-ar fi turnat asfaltul, direct peste pământ. Contactat telefonic, şeful şantierului, Mihai Lupescu, se jură că totul este în regulă, iar dacă nu-l credem, este dispus să cheme, chiar el, Curtea de Conturi din Bucureşti! Lupescu susţine că toată piatra spartă decontată şi plătită din bani publici a fost folosită potrivit proiectului. Cât despre bordurile aşezate, precum o tribună de stadion, de o parte şi de cealaltă a drumului, Mihai Lupescu spune că nu este prima situaţie în care se alege o astfel de soluţie, zid de sprijin spune el, şi că nu este nicio problemă. Chiar dacă, o parte din acele borduri puteau fi fost folosite şi la alte drumuri? Întrebat dacă este vorba despre asfaltări în Săcele chiar în apropierea locuinţei unuia dintre candidaţii la fotoliul de primar, şeful şantierului ne-a declarat: ,,E puţin mai sus…’’!

De neînţeles este faptul că, până să ne ofere detalii despre lucrări, şeful şantierului ne-a avertizat, elegant ce-i drept, că, dacă deţinem ofertele de preţ pentru lucrare, sunt secrete şi nu pot fi publicate! Pot însă, cu siguranţă, să fie consultate de către organele abilitate, singurele în măsură să stabilească vinovaţi. Primul pas îl va face conducerea Primăriei din Săcele, care ne-a declarat telefonic faptul că ,,se vor efectua verificări în ceea ce priveşte piatra spartă.”

Prezumţia de nevinovăţie fiinţează până când factorii de decizie vor pune concluzii în acest caz.

Comentarii

Ultimă oră