Sari la conținut

După ce o parte dintre medicii de la Spitalul Judeţean şi-au exprimat nemulţumirile faţă de reorganizarea spitalului, ce ar trebui să fie făcută până la 1 iulie, ieri, conducerea a ţinut să-şi exprime punctul de vedere şi să sublinieze că aceasta a fost stabilită de către minister şi nu din interese personale.
Funcţionează ilegal? Cătălin Cobelschi, managerul unităţii medicale, a declarat ieri că spitalul, în actuala structură, funcţionează ilegal, iar această ilegalitate a fost „acceptată de fostul manager. Cu această nouă structură abia vom intra în legalitate”. În ceea ce priveşte întâlnirea şefilor de secţie, cu o zi înainte, cu Marius Neculoiu, membru al comisiei de predare a unităţii către Consiliul Judeţean, conducerea susţine că „nu a fost informată, iar afirmaţiile
făcute de medici reprezintă atac la persoană”.
Nu au ştiut despre structura de la Minister. Managerul a mai spus că structura actuală a fost realizată de către comisia de la Ministerul Sănătăţii. Cobelschi a explicat că, în februarie, în vederea descentralizării, au fost trimise la Minister, cu acordul Consiliului Medical, prin Direcţia de Sănătate Publică, propunerile pentru viitoarea structură organizatorică. Cum de la Minister nu a venit niciun fel de răspuns, conducerea a mai trimis o adresă, prin care solicita ca reducerea să fie de la 1055 de paturi la 1026. Ministerul, însă, a trimis, în 11 iunie, structura pe care a „hotărât-o el”, spune Cobelschi, respectiv, tăierea a 134 de paturi în majoritatea secţiilor Spitalului. „Noi am cerut 1026 de locuri per total, s-au aprobat 921 de paturi. Această decizie aparţine Ministerului Sănătăţii, în totalitate, prin ordinul de ministru, inclusiv structura trimisă de către minister. Nu este ce am cerut noi pentru aprobare. Oricum, ministerul avea temei legal să facă această structură”, spune şeful spitalului. Acesta a adăugat că „structura de la Minister respectă criteriile pentru acreditarea şi normarea personalului. O vom duce la îndeplinire până la 1 iulie”.
Reorganizarea şi mutarea secţiilor.Dr. Cătălin Mişarcă, director medical al Spitalului, a spus că, în paralel cu aducerea a 30 de paturi de la Neuropsihiatrie, în sediul central, vor fi mutate la pavilionul Tractorul 35 de paturi de la Chirurgie, plus 6 de Terapie Intensivă, 15 paturi de Cardiologie şi 25 de paturi pe Boli Interne. De altfel, staţionarul Tractorul poate suporta foarte bine această mutare, având în vedere că acolo sau făcut renovări în valoare de circa 150.000 de euro, iar etajul 2 este închis acum.
Cum se reorganizează sediul central.„La etajul 5, am propus să rămână pe aripa lungă Internele şi Hematologia, pe aripa scurtă Gastroenterologia. La etajul 4, pe aripa scurtă, Neurochirurgia, pe aripa lungă, Neurologie şi Diabet. La etajul 3, Chirurgie , la etajul 2, Cardiologie şi pe aripa scurtă Chirurgie plastică, iar la 1 Ortopedia. Iar în partea dinspre policlinică vor fi laboratorul de stentare şi Terapie intensivă coronarieni”, a detaliat Cătălin Cobelschi viitoarea reorganizare a spitalului. Acesta a mai spus că până la 1 iulie spitalul va trebui predat în custodia Consiliului Judeţean şi până atunci va trebui pusă în aplicare noua structură.

Comentarii

Ultimă oră