A revenit după opt luni de pauză. Georgiana Ciuciulete a revenit la antrenamente după o absență de opt luni, cauzată de o accidentare la genunchi. Pivotul Coronei este nerăbdătoare să înceapă treaba și este convinsă că echipa brașoveană poate face o figură frumoasă și în sezonul viitor al Ligii Naționale. „Am revenit după opt luni și am emoții. Este bine că începem cu o pregătire fizică și vreau să mă pun pe picioare să îmi recapăt forța în piciorul operat. Urmează o perioadă foarte grea de pregătire, însă fără aceste antrenamente nu am putea face față în timpul campionatului. Nu îmi place să dau pronosticuri, dar îmi doresc să terminăm cât mai sus în clasament. Sunt convins că fetele mai tinere se vor integra foarte bine în echipă. Și noi am fost cândva tinere și nu am avut probleme de acomodare”, a spus jucătoarea Coronei, Georgiana Ciuciulete.
Are încredere în echipă. Antrenorul secund al formației de sub Tâmpa, Dumitru Berbece, este încrezător în echipa pe care o are la dispoziție. „Prima parte a pregătirii va fi mai grea, pentru că avem un lot redus numeric, datorită faptului că o mare parte din jucătoare sunt la lotul de junioare împreună cu Mariana Târcă, iar Denisa Dedu și Laura Chiper sunt în pregătiri cu naționala pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Sper ca ele să vină cât mai târziu din Brazilia, pentru că asta ar însemna un nou rezultat fantastic pentru handbalul românesc. Prima parte este o reacomodare la effort cu un antrenament pe zi, De săptămâna viitoare vom face câte două ședințe de pregătire, dar ambele vor fi axate pe pregătirea fizică. Din 28 iulie vom merge în cantonament la Cheile Grădiștei, unde vom lucre și în sală. Vom face și câteva jocuri amicable cu formația din Zalău care se va afla și ea acolo. Pe 11 și 14 august vom juca două amicale cu Măgura Cisnădie, după care vom avea două turnee, la Roman (20-21 august) și la Brașov (26-27 august). Eu am încredere în această echipă. Vom face o combinație bună între experiență și tinerețe. Până la urmă a plecat o singură jucătoare, Cristina Zamfir, în rest lotul este același, iar omogenitatea și unitatea acestui grup vor fi atuurile noastre în sezonul viitor”, a declarat antrenorul secund al Coronei, Dumitru Berbece.
Thomas
12 Iul 2016
Credite disponibile
* Credite personale (Secure și nesecurizată)
* Credite de afaceri (Secure și nesecurizată)
* Combinație de împrumut (Secure și negarantate)
* Împrumut de consolidare (Secure și negarantate)
* Ipoteca Credite (Secure și negarantate)
De asemenea, oferim instrumente financiare BG / SBLC (MT 103, MT 799, MT760) pentru a finanța proiectul, precum și îmbunătățirea calității creditului., precum și îmbunătățirea calității creditului. Candidații interesați ar trebui să vă rugăm să ne contactați astăzi pentru rapid online și împrumut ușor fără depozite colaterale. E-mail: thomascreditfirm@gmail.com
Cu sinceritate,
Nume
Comentariu