La câteva sute de metri depărtare de malul stâng al Oltului şi în vestul munţilor Perşani, situat în estul Ţării Făgăraşului, pe cursul inferior al Văii Veneţiei, se află aşezat satul Veneţia de Jos care aparţine de comuna Părău, scrie bizbrasov.ro.
      Nu se cunoaşte cu exactitate data întemeierii satului, dar izvoarele istorice, cele care s-au păstrat datorită conjuncturilor şi intereselor personale de-a lungul timpului, dau o atestare documentară din primii ani ai mileniului al doilea. Aceste izvoare dovedesc şi că meleagurile veneţiene din zonă au fost locuite şi în primul mileniu, doar că nu s-au păstrat urme arheologice sau cel puţin nu au fost descoperite.
      Ioan Cavaler de Puşcariu, jurist, om politic, istoric, memorialist, filolog şi poet, fost pretor (şef al administraţiei şi al poliţiei) al Veneţiei de Jos, copiază şi interpretează un text latin scris cu caractere chirilice de pe o lespede de piatră găsită în casa unui localnic, Ionaşcu Mone(a), scrisă cu multe greşeli: „A trăit Grigore cel de’ntîiu Veneţianu în anul Domnului 1185 (…)”.
În 1901, Ioan Cavaler de Puşcariu a ţinut un discurs la Academia Română din Bucureşti, unde a arătat că Radu Negru (1185-1216) a donat vistierului său (un fel de ministru de finanţe) Grigorie Venetuş, adică Veneţianu, moşiile aflătoare în patru văi, respectiv Valea Veneţiei, Părăul Sărat, care astăzi se numeşte Sărata, Valea Comănii şi a Cuciulăţii. Din aceasta se poate deduce foarte uşor că în zonă a existat şi o populaţie care să cultive pământurile, să îngrijească vitele şi să „pădurească”. Deci, au existat şi aşezări omeneşti, fie şi primitive, a declarat pentru Agerpres, preotul satului Veneţia de Jos, Alex Socaciu.