Echipa zărneşteanului Ciprian Lolu a terminat pe locul 8, iar România a fost a treia pe naţiuni la unul dintre cele mai cunoscute concursuri internaţionale de profil!

    România a obţinut locul trei pe naţiuni la Dolomiti Rescue Race, o cunoscută competiţie dedicată salvatorilor montani din întreaga Europă, care a avut loc zilele trecute în Italia.

     Echipa „Dacia”, din care a făcut parte şi zărneşteanul Ciprian Lolu, alături de şef serviciu Cătălin Dascălu, şef formaţie Vlad Voicu şi instructorul Nicuşor Jinga, a terminat pe locul 8, în timp ce formaţia „Carpaţi” a încheiat competiţia pe locul 9.

    La ediţia din acest an a concursului au participat 57 de echipe din 11 ţări.

    „O zi de excepţie pentru noi. Am demonstrat că Salvamont România are capacitatea, indiferent de funcţia celor din echipă, de a sta la masa primelor 10 poziţii din clasament. Pentru această performanţă este nevoie de muncă, devotament şi sacrificiu şi nu am venit aici pentru mine, ci am vrut să pun umărul la a construi imaginea Salvamont România şi implicit Salvamont Zărneşti. Mulţumesc Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România pentru încrederea acordată, mulţumesc colegilor de echipă pentru felul cum am dus la bun sfârşit competiţia. Îi felicit pe cei din echipa «Carpaţi», alcătuită din patru hunedoreni, iar mesajul meu este cât mai clar: «Salvamont România trebuie dus cât mai sus!»”, a mărturisit zărneşteanul Ciprian Lolu.

     Ciprian Lolu a precizat că, după concurs, alături de alţi doi instructori ai Şcolii Naţionale Salvamont (şi ei din Zărneşti), a participat la un modul de pregătire alături de salvatori montani din Italia.