Salonul de Carte Bookfest revine la Brașov cu a patra ediție! Evenimentul se va desfășura între 18 și 21 octombrie 2018, la Aula Universității Transilvania (Strada Iuliu Maniu nr. 41 A).

   Vizitatorii vor avea parte de lansări de carte și întâlniri cu unii dintre cei mai importanți autori ai momentului. Editurile vor expune peste 30.000 de volume, din cele mai variate domenii, iar mare o parte dintre acestea vor putea fi achiziționate la prețuri promoționale.

    Vor fi prezente: unele dintre cele mai importante edituri din țară - ART, Atman, Corint, Curtea Veche Publishing, Herald, Humanitas și Humanitas Fiction, Litera, Nemira, Niculescu, Nomina, Proema, RAO, Shambala, Trei, Trinity; distribuitori de jocuri pentru copii (Happycolor și Ludicus games); distribuitori de muzică (Music Media), dar și distribuitori de carte precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România) și Usborne.

   Vizitatorii vor găsi beletristică, dar şi non-ficţiune, un domeniu într-o continuă creştere. Bine reprezentat va fi segmentul cărţilor pentru copii – domeniu aflat într-o creştere accelerată. 

  Târgul va fi un bun prilej pentru vizitatori să se întâlnească şi cu scriitori bine cotaţi în prezent.

    Editurile Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior îi așteaptă pe vizitatori la Aula Universității Transilvania cu peste 600 de titluri la prețuri speciale, cele mai noi apariţii și bestsellerurile verii 2018 (prilej de întâlnire cu Lucian Boia, Ioan Stanomir, Cătălin Dorian Florescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Marian Voicu, Denisa Comănescu, Andreea Rasuceanu, Laura T. Ilea, Radu Vancu, Daniel Cain).

  La cea de-a patra ediţie a Salonului de Carte vor fi 25 de standuri, cu peste 50 de edituri, care vin cu peste 30.000 de titluri de carte, din cele mai variate domenii. 

   Salonul de Carte de la Braşov este o avanpremieră pentru cei care vor să ajungă şi la Gaudeamus, de la Bucureşti, care va fi organizat în noiembrie, în Capitală. „Până atunci, Salonul de Carte Bookfest Braşov are plăcerea să prezinte prin intermediul expozanţilor săi cei mai relevanţi o bună parte din cărţile care vor fi lansate la Gaudeamus. Să nu uităm, piaţa editorială din România respiră prin doi plămâni – să spunem: Bookfest şi Gaudeamus”, a explicat Mihai Mitrică, director general Asociaţia Editorilor din România.
 
 
  Încă de joi, 18 octombrie 2018, în prima zi a Salonului de Carte Bookfest Brașov, publicul brașovean este așteptat, de la 18.30, la o conferință despre robotică : la o dezbatere cu o temă deosebit de interesantă, prezentată de către dr. ing. Claudiu Pozna: „Inteligența artificială – mit sau realitate”.

  În premieră pentru Salonul de Carte Bookfest Brașov, vineri, 19 octombrie 2018, de la ora 17, vizitatorii îl vor putea întâlni pe mult-premiatul romancier Cătălin Dorian Florescu. Acesta va discuta despre cel mai recent volum al său, bestseller Humanitas, „Bărbatul care aduce fericirea“. Evenimentul va fi urmat și de o sesiune de autografe.

  Apoi, de la ora 18:30, Radu Paraschivescu va prezenta în avanpremieră fragmente din noua sa carte „Orice om îi este teamă“ (PSD în doi ani și trei premieri). Vor vorbi: Radu Paraschivescu și decanul Facultății de Litere din Universitatea Transilvania, Adrian Lăcătuș.

  Maratonul lansărilor va fi reluat sâmbătă, 20 octombrie 2018, la miezul zilei, când istoricul și fostul președinte al Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului, Marius Oprea, este așteptat la Bookfest Brașov pentru un eveniment consacrat cărților sale care tratează trecutul recent al României: „Moștenitorii Securității“ (volum apărut la editura Polirom în ediția a II-a, revizuită și adăugită) și „Rola 800. Constantin Hagea, omul care a umilit Securitatea“ (apărută la editura Corint) sunt cele două cărți despre care Marius Oprea le va vorbi vizitatorilor, de la ora 12.

   Editura Humanitas va continua seria lansărilor, începând cu ora 13.00, când va avea loc lansarea volumului „De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi“, a istoricului Lucian Boia, volum ce face parte din seria cărților dedicate Centenarului Marii Uniri. Evenimentul în cadrul căruia va lua cuvântul și profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir, va fi urmat de o sesiune de autografe.

   La ora 13.30 va avea loc lansarea volumului „La Centenar. Recitind secolul României Mari“, de Ioan Stanomir. Alături de autor, va lua cuvântul și poetul și activistul civic Radu Vancu, iar evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.

   De la ora 14, Radu Paraschivescu, Adrian Lăcătuș și Denisa Comănescu vor discuta despre cele mai recente cărți apărute la editura Humanitas Fiction: Cox sau Mersul timpului, de Christoph Ransmayr, traducere de Daniela Ștefănescu și Lincoln între vieţi, de George Saunders, traducere de Radu Paraschivescu, ambele apărute în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu.

  „Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism“, de Marian Voicu și „Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase“, cu texte de Vitalie Ciobanu, Sabina Fati, Valentin Naumescu, Ioan Stanomir și Marian Voicu, sunt cele două cărți care vor fi prezentate, de la 14.30, de un trio intelectual redutabil, format din Marian Voicu, Ioan Stanomir și Radu Vancu.

  Tatiana Niculescu, cea care reconstituie neobosită viețile unor personaje celebre în volume de docu-ficțiune cu larg succes de public, vine la Bookfest Brașov cu cea mai recentă carte, consacrată lui Arsenie Boca, „Ei mă consideră făcător de minuni“, care va fi prezentată de la 15.30. De la ora 16, Andreea Răsuceanu va discuta cu Adrian Lăcătuș și Mihail Vakulovski despre ce mai recentă carte a autoarei, „O formă de viață necunoscută“, volum apărut de câteva zile la editura Humanitas.

     Editura Corint dă startul evenimentelor de duminică prin evenimentul de lansare a volumului pentru copii „Mortina“ de Barbara Cantini, ce va avea loc la standul editurii. Cei mici vor avea parte în cadrul evenimentului de o veritabilă petrecere cu „face painting” cu tematică de Halloween, modelare baloane, animație dar și surprize dulci.

  Apoi, evenimentele pentru copii vor continua la spațiul de evenimente Bookfest unde, la ora 12.30, va avea loc Atelierul de lectură interactivă Humanitas Junior cu autoarea Bianca Mereuță, care le va citi celor mici fragmente din Povești zăpăcite cu Luca și Raluca de Clotilde Perrin și Între cer și mare de Terry Fan, Eric Fan. Atelierul de lectură va fi urmat, la ora 13.00, de lansarea a trei romane apărute la editura Humanitas Fiction: Sala de bal de Anna Hope, Pădurea întunecată de Nicole Krauss, și Zuleiha deschide ochii (Bestseller Humanitas Fiction 2018), de Guzel Iahina, apărute în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu. Vor prezenta: Georgeta Moarcăș, Alexandra Coliban și Denisa Comănescu.

 „Cartografia lumii de dincolo“, de Laura T. Ilea, un roman surprinzător al unei autoare tinere dar extrem de bine primit de public până acum, va fi lansat tot duminică, dar de la ora 14, în prezența autoarei, însoțită de Georgeta Moarcăș. Evenimentul va include și o sesiune de autografe.

  În continuare, la ora 15.00, va avea loc un eveniment dedicat celor mai noi apariții Humanitas despre Centenarul Marii Uniri, prin lansarea volumelor: „Jurnalul unui medic militar, 1917–1918. Cu acuarele și desene de Niculina Delavrancea-Dona“, de Raul Dona și volumul „În spatele frontului. Marele Război, așa cum l-am văzut eu, decembrie 1916–iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată“, traducere, introducere şi note de Ştefan Colceriu. Vor prezenta: Daniel Cain, Ștefan Colceriu și Valer Rus.

  Ultimul eveniment al zilei este adus de către editura Corint, prin lansarea, la ora 16.00, a volumului „Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II-lea“, de Simona Preda. Va lua cuvântul, alături de de autoare, Nicolae Pepene, istoric și directorul Muzeului Județean Brașov. Moderator: Ana Antonescu, director editorial al editurii Corint.

     Programul complet al evenimentelor cât și cele mai recente modificări pot fi găsite pe site-ul www.bookfest.ro.

  Salonul de Carte Bookfest Brașov este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România.
 
    Programul zilnic de vizitare va fi 10:00 – 20:00 iar intrarea publicului va fi liberă.

     Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, ajuns anul acesta la ediția a XIII-a. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România și Republica Moldova – Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Brașov și Chișinău. În 2018, salonul a fost organizat sub patronajul Președintelui României. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel și Suedia.

.........................................................................................


     Programul de evenimente al Salonului de Carte Bookfest, ediția a patra (18 - 21 octombrie 2018, la Aula Universității Transilvania):



Vineri, 19 octombrie 2018, ora 17.00 –18.00:

Întâlnire cu Cătălin Dorian Florescu despre bestsellerul „Bărbatul care aduce fericirea“
lectură publică, discuție cu publicul și sesiune de autografe
Eveniment realizat cu sprijinul The Swiss Arts Council Pro Helvetia

Vineri, 19 octombrie, ora 18.30 –19.30:

Întâlnire cu Radu Paraschivescu
avanpremieră din noua sa carte
„Orice om îi este teamă“ (PSD în doi ani și trei premieri)
Vor vorbi: Radu Paraschivescu și Adrian Lacatus

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, ora 13.00:

Lansare de carte și sesiune de autografe Lucian Boia
„De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi“
Seria cărților dedicate Centenarului Marii Uniri
Vor vorbi: Lucian Boia și Ioan Stanomir

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, ora 13.30:
Lansare de carte și sesiune de autografe Ioan Stanomir
„La Centenar. Recitind secolul României Mari“
Seria cărților dedicate Centenarului Marii Uniri
Vor vorbi: Ioan Stanomir și Radu Vancu

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, ora 14.00:

Eveniment Humanitas Fiction
Lansarea romanelor
„Cox sau Mersul timpului“ de Christoph Ransmayr
„ Lincoln între vieţi“ de George Saunders
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Adrian Lăcătuș și Denisa Comănescu

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, ora 14.30:

Lansarea volumelor
„Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism“ de Marian Voicu
„Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase“ cu texte de Vitalie Ciobanu, Sabina Fati, Valentin Naumescu, Ioan Stanomir, Marian Voicu
Sesiune de autografe
Vor vorbi: Marian Voicu, Ioan Stanomir și Radu Vancu

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, ora 15.30:

Lansare de carte și sesiune de autografe
Tatiana Niculescu
„Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca“
Vor vorbi: Tatiana Niculescu și Marian Voicu

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, ora 16.00:

Lansare de carte și sesiune de autografe
Andreea Rasuceanu
„O formă de viață necunoscută“
Vor vorbi: Andreea Răsuceanu, Adrian Lăcătuș și Mihail Vakulovski

Duminica, 21 octombrie 2018, ora 12.30:

Atelier de lectură interactivă cu Bianca Mereuta
din cărțile Humanitas Junior:
Clotilde Perrin
„Povești zăpăcite cu Luca și Raluca“
Terry Fan, Eric Fan
„Între cer și mare“

Duminică, 21 octombrie 2018, ora 13.00:

Eveniment Humanitas Fiction
Lansarea romanelor
„Sala de bal de Anna Hope
„Pădurea întunecată“ de Nicole Krauss
„Zuleiha deschide ochii“ de Guzel Iahina
Vor vorbi: Georgeta Moarcas, Alexandra Coliban și Denisa Comănescu

Duminică, 21 octombrie 2018, ora 14.00:

Lansare de carte și sesiune de autografe
Laura T. Ilea
Cartografia lumii de dincolo
Vor vorbi: Laura T. Ilea și Georgeta Moarcas

Duminică, 21 octombrie 2018, ora 15.00:

Eveniment dedicat celor mai noi apariții despre Centenarul Marii Uniri
Lansarea volumelor
Raul Dona, „Jurnalul unui medic militar, 1917–1918“ Cu acuarele și desene de Niculina Delavrancea-Dona
Gerhard Velburg, „În spatele frontului. Marele Război, așa cum l-am văzut eu, decembrie 1916–iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată“
Vor vorbi: Stefan Colceriu, Valer Rus, Daniel Cain