Sari la conținut

S-a stabilit regulamentul pentru autobuzele companiilor din jurul Braşovului

sa-stabilit-regulamentul-pentru-autobuzele-companiilor-din-jurul-brasovului

Regulamentul pentru autobuzele companiilor din jurul Braşovului a fost aprobat. În centrul istoric vor avea acces doar microbuzele şi numai în timpul nopţii. Vehiculele vor putea opri numai în staţiile RATBV stabilite prin avizul emis de Primărie!


    Consiliului Local Braşov a aprobat, în şedinţă de plen, regulamentul care are drept scop reglementarea circulaţiei curselor speciale care asigură transportul angajaţilor la companiile din Braşov şi din zona metropolitană. Practic, odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, transportul navetiştilor la fabricile din jurul Braşovului se va face după reguli stricte, iar autobuzele nu vor mai opri haotic prin diferite zone ale oraşului, ci numai în staţiile RATBV stabilite prin avizul emis de Primăria Braşov.

Actul normativ a fost aprobat după ce a fost supus dezbaterii publice, perioadă în care au fost transmise 23 de propuneri de modificare a prevederilor proiectului, 9 dintre acestea fiind incluse în textul final.

Potrivit Primăriei Braşov, cele mai importante propuneri incluse sunt cele referitoare la accesul microbuzelor în zona centrului istoric.

   Astfel, în proiectul iniţial era prevăzută interdicţia de a circula şi opri în zona istorică, dar în urma propunerii primite, s-a identificat, ca soluţie pentru centrul istoric, transportul angajaţilor cu microbuze. Prin urmare în regulament se arată că pentru Zona istorică se vor elibera avize de traseu doar pentru microbuze în intervalul orar 23.00 – 6.00.

De asemenea, în textul final s-a renunţat la suprataxarea firmelor de transport care nu plătesc impozite pe autovehicule în Braşov, dar au puncte de lucru în municipiu. În forma iniţială era prevăzut ca operatorii de transport care nu au sediul în Braşov să fie nevoiţi să plătească o taxă majorată cu 15%. Soluţia adoptată de CL este ca de această taxă să fie scutite şi firmele care nu au sediul în Braşov, dar au puncte de lucru aici şi autovehiculele înmatriculate la aceste puncte de lucru.

Operatorii, obligaţi să îşi modernizeze flota


   Pe lângă reglementarea circulaţiei acestor mijloace de transport, a staţiilor în care pot opri şi a programului orar, regulamentul le impune firmelor de transport o modernizare a parcului auto utilizat pe raza municipiului Braşov, cu termene clare. Astfel, în perioada 2019-2020, firmele vor putea utiliza şi mijloace de transport Euro IV, dar începând cu 2021 sunt acceptate doar mijloace de transport care au standardul de emisii minim Euro VI. Totodată, începând cu 2020, operatorii de transport rutier trebuie să prevadă ca 30% din viitoarele mijloace de transport călători ce vor fi achiziţionate să fie acţionate prin motoare cu propulsie electrică, tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hydrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, motoare cu propulsie pe gaz natural lichefiat sau motoare cu propulsie pe biogaz.

Taxa de oprire în staţie, de la 0,01 lei la 1,5 lei

De altfel, şi taxele pe care operatorii trebuie să se plătească pentru fiecare oprire în staţie cresc odată cu gradul de poluare al motorului. Astfel, pentru un autobuz cu motorizare Euro II, se va plăti o taxă de 1,5 lei pentru fiecare oprire în staţie. Pentru motoarele Euro III taxa va fi de 1,25 lei, pentru motoarele Euro IV-V se va plăti 1 leu pentru fiecare oprire, pentru motoarele Euro VI - 0,72 lei, pentru motoarele Hibrid – 0,5 lei iar pentru cele electrice – 0,01 lei. De asemenea, operatorii vor mai trebui să plătească sume cuprinse între 100 lei şi 300 lei pentru obţinerea diferitelor avize.

În ceea ce priveşte sancţiunile, cele mai mari amenzi vor fi de 2.500 lei, acestea fiind aplicate pentru transportarea călătorilor fără a avea aviz din partea autorităţilor locale sau pentru folosirea altui vehicul decât cel menţionat în aviz.

Comentarii

Ultimă oră