Clădirea unde pe vremuri se făcea pâine pentru unitatea militară, Manutanţa din Făgăraş, s-a prăbuşit miercuri. Din fericire, nu au fost victime.

 O parte a clădirii s-a prăbușit în după-amiaza de miercuri. Echipele de intervenție au sosit imediat la fața locului. Pompierii au intervenit cu două autospeciale și un echipaj SMURD. De asemenea la fața locului au ajuns și echipaje ale Ambulanței , Jandarmeriei și ale Poliției. Din fericire, în cele două locuințe se afla doar o singură persoană care a ieșit imediat când a auzit un zgomot puternic. Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a făcut un atac de panică.

 Manutanța este una din vechile clădiri ale Făgărașului. A servit Centrului de Instruire pentru Infanterie și Vânători de Munte până la Revoluția din decembrie 1989. După această dată, clădirea a căpătat o destinație socială și mai multe familii defavorizate au ajuns în chirie acolo. Însă imobilul s-a degradat foarte mult.

  Anul trecut s-a făcut o expertiză și a fost alocată în bugetul Municipiului Făgăraș o sumă de bani pentru a face o reparație și au avut loc lucrări la partea de la stradă. Urma ca ulterior să mai fie alocați bani și să fie făcute reparații la restul clădirii, cu toate că aceasta este foarte veche și pentru reparații e nevoie să fie investite sume destul de mari de bani.

   „În momentul de față sunt două familii care la noapte o să doarmă undeva la prieteni, iar mâine dimineață am convocat compartimentele Primăriei de specialitate ca să găsim o soluție urgentă pentru a caza acele familii pentru o anumită perioadă de timp, iar la investiții să urgentăm reparația pentru ca pe acele familii să nu le prindă iarna în stradă“, a declarat primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.