Unii ar spune că e workoolică. Alții că are, sigur, vreo miză ascunsă (că e ca programul de guvernare pesedist - prea frumos să fie adevărat!).

Că ai suflet sau că vrei să construiești, sunt cei mai puțini care ar crede.

Pentru că despre parlamentari știm că dorm mult pe bani și mai mulți. Și totuși, Roxana Mânzatu nu se lasă. Nici descurajată, nici speriată, nici intimidată. Puțin supărată e doar atunci când mama, barometrul ei social, îi spune că " nu e bine"...

"Roxana, de la fonduri europene" pune atâta suflet când vorbește despre unul dintre cele mai prozaice și concrete domenii, încât îți vine mâine să te apuci să aplici pentru finanțare.

Și totuși, așa s-au născut în România proiecte mari și mici.

Branul are, iată, în sfârșit, finanțare pentru întreaga canalizare, Județeanul pornește faza de cercetare în programul "Angiograful", iar Start Up Nation - programul ei de suflet - a pornit la drum și concurența e ca la Medicină!

Un program votat tot la ceas de searâ (Ordonanța 10 s-a dat la 10 seara, adică noaptea, ca hoții, la lumină de bec!) care speră să aducâ multă lumină. Care da, are miză politică, dar nu este politic. 

Multe proiecte sunt născute din of-urile brașovenilor. Pe care îi tot ascultă. Și îi ascultă... Acum, în august, de pildă, o găsiți pe Roxana la biroul parlamentar. 

Spune că sunt puțini cei care vin audiență. Nu pentru că nu sunt probleme. Încredere nu prea mai e. 

Roxana Mînzatu, la Mix Actual.

Nici un comentariu la articolul "Roxana Mînzatu, la Mix Actual"
Posteaza un comentariu

Nume

Comentariu

some error text here