Deşi cabinetele noastre stomatologice sunt la mare căutare printre străini pentru preţurile mult mai mici comparativ cu celelalte ţări, românii nu îşi permit vizite şi tratamente la dentist.

Specialiştii din domeniul stomatologic se află zilele acestea la un congres naţional ce se desfăşoară la Braşov.
Ajuns la a 5-a ediţie congresul Dental Club este organizat de Colegiul Judeţean al Medicilor Dentişti din Braşov în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta, unde a şi avut loc deschiderea oficială a întâlnirii.
 „Evenimentul are o sesiune de comunicări ştiinţifice. Avem lectori din 3 centre universitare , lectori de marcă, pe care îi aşteptăm cu mare drag. Paleta tematicii este foarte interesantă, începe cu prevenţia în medicina dentară, chirurgie, implantologie şi chiar urgenţele în cabinetul de medicină dentară”, a declarat pentru Braşovul Tău Dana Drăguşin, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti.
Aceasta a precizat că în judeţul Braşov există în prezent 520 de cabinete stomatologice cu dotare performantă.
„Chiar şi cele deschise în urmă cu 20 de ani ţin pasul cu tehnologia performantă, fiind dotate cu aparatură modernă după ce au fost accesate fonduri europene”, a spus dr. Dana Drăguşin.
Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Braşov a făcut un apel la primarii din localităţile rurale să creeze condiţii pentru tinerii medici stomatologi care doresc să-şi deschidă cabinete în mediul rural şi să îi susţină în demersul lor.
Caria, o bombă cu efect multiplu. Scopul sesiunii ştiinţifice este acela de creştere a calităţii actului medical, iar la congres participă şi asistenţi precum şi tehnicieni din domeniu. Când vine vorba despre pacienţi, medicii dentişti nu sunt prea mulţumiţi de faptul că mulţi oameni amână vizitele la dentist până este prea târziu, lucru care nu afectează doar dantura, spun specialiştii.
„Din păcate, oamenii nu vin la controale, nu vin la tratamente, tratamentele stomatologice sunt scumpe, casa de asigurări nu plăteşte mai nimic şi aici este povestea şi, în plus, sunt extrem de multe lucruri legate nu numai de dinţi, pentru că sunt foarte multe boli care se depistează pe scaunul stomatologic. Cancerele de mucoasă bucală, o serie întreagă de afecţiuni care debutează în cavitatea bucală, pot fi depistate precoce şi îndrumate către nişte oameni de specialitate”, a declarat profesor Nicolae Gănuţă fost decan la Facultatea de Stomatologie Bucureşti.
Conform indicelui CAO ceea ce înseamnă carii, ablaţii şi obturaţii în România, indicele este de 92, adică din 100 de dinţi, 92 au o leziune sau au fost extraşi, iar în Olanda, de exemplu, indicele CAO este de 52. Cu alte cuvinte, suntem pe primul loc în Europa la carii, au mai spus specialiştii. Congresul Medicilor Dentişti se va încheia sâmbătă.