Potrivit unui studiu al Eurostat, în 2017, indemnizaţia salariatului primită pe ora lucrată a fost în medie, de 23,1 euro în Uniunea Europeană şi de 26,9 euro în zona euro, comparativ cu 19,5 euro şi 21,8 euro cât se înregistra în 2007.
În statele membre ale Uniunii Europene, remuneraţiile salariaţilor pe ora lucrată în 2017 au fost cele mai ridicate în Luxemburg (43,8 euro în 2016), urmată de Danemarca şi Belgia.
De asemenea, peste 30 de euro pe oră au primit și angajații din Franţa, Olanda şi Germania. La polul opus, ţările cu cea mai slabă compensaţie a angajaţilor pe oră au fost Bulgaria (5,1 euro), România (5,5 euro), Polonia, Ungaria, Lituania, Croaţia şi Letonia.
Datele studiului Eurostat arată că în comparaţie cu 2007 remunerarea angajaţilor pe ora lucrătoare a fost mai mare în 2017 în toate statele membre, cu excepţia Greciei, unde a scăzut cu 7%, şi Regatul Unit.
Cea mai mare creştere relativă în această perioadă de zece ani a fost înregistrată în Bulgaria (de la 2,3 până la 5,1 euro), Estonia, Slovacia şi Lituania.
Compensaţia medie a salariatului primită pe oră este calculată prin împărţirea datelor conturilor naţionale privind compensaţiile salariaţilor pentru economia totală, care includ salariile şi contribuţiile sociale ale angajatorilor, în funcţie de numărul total de ore lucrate de toţi angajaţii.
Compensarea salariaţilor este unul dintre indicatorii sociali care susţin pilonul european al drepturilor sociale.
bertina03
29 Mar 2018
Ave?i nevoie de finan?are pentru casa dvs., pentru afacerea dvs., pentru achizi?ionarea de ma?ini, pentru achizi?ionarea de motociclete, pentru crearea afacerii dvs., pentru nevoile dvs. personale, fara îndoiala. Acordam credit personal cu o rata a dobânzii de 3%, indiferent de suma. Dori?i sa scrie?i pentru împrumuturile personale pe care le am la serviciile dvs. 24h / 24. Pentru mai multe informa?ii: servicepeakgroup@hotmail.com
mul?umesc
Nume
Comentariu