Sari la conținut

România, una dintre cele 4 ţări UE care a adoptat legi pentru protecţia informatorilor

romania-una-dintre-cele-4-tari-ue-care-a-adoptat-legi-pentru-protectia-informatorilor

România este una dintre cele patru ţări din Uniunea Europeană care au adoptat legi complexe pentru protecţia informatorilor - se arată într-un raport al organizaţiei Transparency International. Celelalte ţări sunt: Luxemburg, Slovenia şi Regatul Unit. Potrivit raportului publicat pe site-ul organizaţiei neguvernamentale, România a devenit în 2004 prima ţară din Europa care a adoptat o lege dedicată protejării informatorilor, considerată de Transparency International una dintre cele mai profunde astfel de acte normative din Uniunea Europeană. Potrivit rador.ro celelalte ţări analizate sunt împărţite în două grupuri: cele care acordă protecţie denunţătorilor, dar insuficientă, în care se află 16 state, şi cele unde ar fi mai bine să te gândeşti de două ori înainte să dezvălui informaţii sensibile, în care au fost încadrate şapte ţări. Conform raportului, denunţătorii sunt esenţiali pentru democraţie şi ar trebui să li se garanteze protecţia. Cu toate acestea, se mai precizează în raportul organizaţiei, majoritatea ţărilor europene nu îi protejează pe cei dispuşi să dezvăluie acte de corupţie sau practici ilegale, cum este cazul fostului colaborator al Agenţiei Americane de Securitate, Edward Snowden.

SURSA: rador.ro

Comentarii

Ultimă oră