Sari la conținut

Anunţul preşedintelui Traian Băsescu cu scăderea salariilor şi a pensiilor a şocat sindicatele. Tăierea salariilor bugetarilor şi a pensiilor va afecta tot categoriile defavorizate, iar păstrarea cotei unice de impozitare va duce la păstrarea privilegiilor pentru cei cu venituri mari, susţine preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.  Ba mai mult, el estimează că aproximativ 35% dintre bugetarii cu salarii mici îşi vor pierde locul de muncă, prin reducerea fondului de salarii cu 25%." Păstrarea salariului minim la 600 de lei înseamnă că Guvernul încearcă acelaşi tip de politizare a structurilor de conducere, Guvernul nu va avea că prioritate combaterea evaziunii fiscale, vom ajunge o ţara bananieră în spaţiul Uniunii Europene ", a explicat Hossu.

Bătrâni sacrificaţi.Categoria cea mai afectată de măsurile anunţate de preşedinte este cea a pensionarilor. Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România, Preda Nedelcu , s-a declarat "de-a dreptul socat” de tăierea pensiilor cu 15%."Sunt şocat, mă aşteptăm la orice, numai la măsura asta nu. Este nedrept faţă de milioanele de pensionari care au muncit o viaţă întreagă pentru a trăi liniştiţi la bătrâneţe. De ce trebuie să plătească pensionării pentru o criză pe care nu ei au provocat-o? ”, a explicat, mâhnit, liderul pensionarilor.

Încep protestele. De cealaltă parte, liderul cadrelor didactice, Aurel Cornea, a spus, de asemenea, că profesorii "vor muri de foame” dacă li se vor tăia salariile şi că se pregătesc de proteste în perioada următoare, ca în Grecia, unde oamenii au ieşit în stradă având salarii de peste 2.000 de euro, nu 400 de euro ca la noi.
Cu cât scad. Salariul minim care în prezent este de 700 lei, de la 1 iunie  va scădea la 525 lei. Salariul mediu de 1500 de lei va ajunge la 1.125 lei. Iar salariul unui profesor debutant care în prezent este de 1.000 lei, de la 1 iunie este 775 LEI. În ce priveşte pensia cea minimă de la  350 lei va scădea la 298 lei. Cea medie de la  740 lei va ajunge la 630 lei.
 

Comentarii

Ultimă oră