România ocupă locul 11 în Europa Centrală și de Est, și locul 50 la nivel global, în topul prosperității.

Indexul de prosperitate măsoară prosperitatea din punctul de vedere a nouă stâlpi, printre care se numără mediul de afaceri, guvernarea, sistemul de sănătate sau educația.

Potrivit Agerpres, în România, situația s-a îmbunătățit foarte mult, dar mai există o cale lungă de străbătut în comparație cu alte țări din Europa Centrală sau de Vest.

Potrivit specialiștilor, nivelul de capital social este o preocupare la care România trebuie să fie mult mai atentă. În plus, în țara noastră, încrederea între indivizi este mai puțin problematică decât nivelul de încredere al indivizilor în instituții.

La nivelul Europei Centrale și de Est, România ocupă locul 11, fiind în urma Ungariei, aflată pe 10 și deasupra Macedoniei (12) sau a Bulgariei, care se află pe 13.

Țările din Europa Centrală și de Est ocupă locurile cuprinse între 15 și 74 în cadrul sondajului la nivel global, cel mai înalt loc, fiind ocupat de Austria și ultimul de către Albania.