Nici oboseala jocurilor din grupa de la Vrşeț, nici lipsa suporterilor, nici măcar vremea neprietenoasă de la Novi Sad, nu au putut împiedica România să bată Spania, în primul joc al grupei principale 2, de la Campionatul European de Handbal feminin, Serbia 2012. Fetele lui Gheorghe Tadici au obținut o victorie extrem de clară, contra Spaniei: 31-26.
Drumul spre semifinale este însă lung! România mai are nevoie de două victorii (marți cu Ungaria şi joi cu Germania) şi speră ca Muntenegru să nu piardă în fața Ungariei.
Actul 1, excelent! Spania era favorită în fața României, dar fetele noastre au jucat aproape perfect primul act. Ibericele au avut o singură dată avantaj pe tabelă, chiar în debutul jocului: 1-0. Tricolorele au preluat apoi conducerea, apărarea a funcționat excelent (Ungureanu, în mare formă, cu două aruncări de la 7 metri apărate!!) iar atacul şi-a făcut şi el datoria. În aceste condiții, pauza a găsit România în avantaj, la trei lungimi distanță: 15-12! Pe finalul primei reprize, când mai erau doar 5 secunde de joc, Marta Mangue a forțat o pătrundere, Pintea a încercat să o oprească pe iberică, dar gemenele franțuzoaice Bonaventura au decis că intervenția a fost de cartonaş roşu !
…actul 2 super!!! La reluare, ibericele nu au avut prea mult timp la îndemână pentru a înțelege ce se întâmplă pe teren, că România avea deja avantaj de 6 puncte pe tabelă: 20-14(min.35)!!! Fetele noastre nu au redus din turația motoarelor şi în minutul 42, tabela arăta un incredibil 25-16 pentru România! Jocul curgea într-o singură direcție, iar echipa învingătoare era cunoscută încă de la jumătatea primei repriză !Dacă am fi fost la box, antrenorul ibericelor, Jorge Duenas de Galarza, ar fi aruncat propsopul…România a închis pâna la urmă tabela la 31-26, o victorie mult mai clară decât o arată scorul !
„Suntem foarte fericite!” Victoria cu Spania a ridicat considerabil moralul în tabăra noastră. “Am făcut un joc de excepție şi am câştigat! Suntem obosite dar foarte fericite pentru acest rezultat!” a declarat la finalul jocului, Ada Nechita. “ Am început bine şi am terminat foarte bine ! Ştiam că meciul acesta este decisive, am avut însă mare încredere în noi iar rezultatul s-a văzut la final! Ne gândim deja la jocul de marți cu Ungaria !” a spus imediat după joc Cristina Neagu, desemnată cea mai bună jucătoare a tricolorelor. “ Era bine dacă noi câştigam şi cu o jumătate de gol diferență. Îmi pare rău că nu am câştigat mult mai clar, pentru că am condus şi cu 10 goluri, dar oboseala şi-a spus cuvântul. “ a punctat şi selecționerul Gheorghe Tadici. De partea cealaltă, Spania a recunoscut cu fair-play superioritatea României. “ Astăzi nu am putut mai mult! Atacul lor a fost foarte bun, toate jucătoarele României au mers foarte bine. “ a spus jucătoare Oltchimului, Alexandrina Barbosa. “ Astăzi România a jucat perfect. Eu cred că au făcut cel mai bun al lor, din tot acest turneu final!” a declarat selecționerul Spaniei, Jorge Duenas.
Audiență foarte scăzută. Spens Arena din Novi Sad s-a dovedit a fi mult prea mare pentru un meci Spania-România. Din cele 8000 de locuri, doar 200 au fost ocupate la primul joc din grupa principală 2 !!! Contra Spaniei, România a fost susținută de….patru suporteri : doi români şi doi …polonezi !! La Novi Sad, regulile de securitate sunt mult mai severe decât cele de la Vrşeț. Astfel, ca să ajungi în sală trebuie să treci prin foarte multe filtre. De acestea nu au scăpat nici reprezentanții mass-media, care chiar la intrarea în centru de presă s-au despărțit de brichete şi… monede!
Zăpada a ținut suporterii acasă. Handbalistele lui Tadici nu au mai avut la Novi Sad, parte de susținerea extraordinară din jocurile din grupa de la Vrşeț. Vremea nefavorabilă a dat peste cap socotelile celor care au vrut să fie încă odată aproape de tricolore. Cel puțin în noaptea de sâmbătă spre duminică, ninsoarea şi-a făcut de cap în zona Vrşeț-Zrenjanin-Novi Sad, adică exact traseul urmat de delegația României, pentru jocurile din grupa principal 2, de la Novi Sad. Fetele noastre au plecat din Vrşeț sâmbătă în jur de ora 11 şi la scurt timp s-a pus serios pe nins. Astfel un drum de aproximativ 150 de kilometri, a fost parcurs în aproape 3 ore de mers! Gluma s-a îngroşat la Novi Sad, unde pe alocuri stratul de zăpadă a ajuns să măsoare şi 40 de centimetri. Duminică, în jurul prânzului, foarte multe maşini cu suporteri români au fost oprite în primul sat sârbesc, din cauza nămeților de zăpadă.”Victoria cu Spania o dedicăm şi celor care nu au vrut să ne suțină, dar nu au mai ajuns la sală din cauza vremii” a declarat Cristina Neagu. Interesant este că în Novi Sad, oraş cu peste 300 de mii de locuitori, a fost dezăpezită doar artera principal, în rest…pauză! Din câte se pare, iarna nu ne ia numai pe noi prin surprindere!