Sari la conținut
rezultate-bune-la-gimnastica-ritmica

Cupa României la gimnastică ritmică a adus în faţa publicului, prezent în număr mare în Sala Sporturilor din Chiajna, primele şase gimnaste ale României la toate categoriile de vârstă, de la 6 ani până la peste 16 ani. Cealaltă întrecere, organizată în premieră în România, a fost Campionatul Naţional de Ansambluri, un spectacol total de graţie şi îndemânare. Brașovul a fost foarte bine reprezentat de gimnastele de la CSU. Ioana David a ocupat locul șase în proba individual fără obiect, iar echipa formată din Ioana David, Carolina Zaharia, Patricia Cabuz, Riana Panaite, Larisa Zotoiu și Andreea Coteanu a ocupat locul șase la proba de ansamblu, fără obiect. La categoria a-IV-a, Rebeca Anton, a cucerit medalia de argint la Cupa Romaniei, după evoluții foarte bune la cele patru probe, fără obiect, coardă, cerc și panglică. La aceași categorie, Raluca Lipianu a terminat întrecerea pe poziția a cincea. La Campionatul Național de Ansambluri, echipa de la CSU Brașov a obținut medalia de bronz la ansamblu fără obiect. Echipa a fost formată din: Rebeca Anton, Raluca Lipianu, Mara David, Miruna Urdea, Ana-Maria Todică, Ruxandra Popa și Teodora Cârstea. Clubul Sportiv Universitar Brașov a primit Diploma de Excelență pentru interesul manifestat în promovarea și dezvoltarea gimnasticii ritmice în rândul copiilor în anul 2014. Gimnastele de la CSU Brașov sunt pregătite de antrenoarea Alina Stratulat.

Comentarii

Ultimă oră