Sari la conținut

Rezultat excelent pentru patinatoarea Coronei, Mihaela Hogaș, la Cupa Mondială

rezultat-excelent-pentru-patinatoarea-coronei-mihaela-hogas-la-cupa-mondiala

Rezultate excelente pentru patinajul viteză de la Corona Brașov, obţinute în week-end-ul care a trecut la Cupa Mondială de juniori şi neoseniori.

Patinatoarea Mihaela Hogaş a reuşit din nou să urce de două ori pe podium într-o competiţie internaţională de mare anvergură.


    Sportiva Braşovului, antrenată de Bogdan Stănescu a câştigat două medalii, de argint şi bronz la juniori si neoseniori la Cupa Mondială de la Bjugn din Norvegia, competiţie la care au participat aproximativ 230 concurenţi din 30 ţări, acesta fiind cel mai mare număr de sportivi participanţi într-o astfel de competiţie.

Sportiva echipei Corona Brașov, Mihaela Hogaș, antrenată de Bogdan Stănescu, a obținut un rezultat senzațional. A câștigat medalia de bronz la proba de 1.000 de metri. A terminat concursul pentru neo-senioare la doar 0,19 secunde de locul doi.

Antrenorul Coronei, Bogdan Stănescu a spus că Mihaela Hogaş a făcut două curse de excepţie dar că atât el cât şi sportiva îşi doresc foarte tare şi o medalie de aur, singura care le lipseşte din palmares.

„Mihaela a avut două curse de excepţie, suntem bucuroşi pentru aceste medalii, dar cu toate acestea ne dorim medalia de aur, singura care ne lipseşte. Chiar dacă avem puţin timp până la următoarea cupă, încercam să remediem micile greşeli din cursele anterioare şi să ţintim către aur. Ramona Ionel, mezina echipei, poate din cauza presiunii şi a emoţiilor nu a avut cea mai buna prestaţie, dar cu siguranţă în urmarorul concurs, rezultatele acesteia se vor ridica la adevărata ei valoare”, a spus antrenorul.

În prima zi de competiţie, în concursul dedicat neoseniorilor, Mihaela Hogaş a obţinut locul 3 în proba de 1000 m, în vreme ce a doua zi s-a clasat pe poziţia a doua în proba de 500 m.

La categoria juniori, Ramona Ionel a participat în a doua zi la proba de 500 m (obținând locul 41) şi la proba de 1500 m (clasându-se pe locul 37). Ramona Ionel este junioară mică şi încearcă să se califice la Jocurile Olimpice de tineret 2020 de la Laussane.

Patinatorii Coronei vor participa în 23 şi 24 noiembrie la două etape de cupă mondială din Enschende în Olanda, competiţie la care vor participa şi Cosmin Nedelea (neoseniori) şi Roxana Manolache (juniori).

Comentarii

Ultimă oră