Sari la conținut

Revista presei brasovene- Miercuri, 17 septembrie 2008

Editorial Alexandru Ganea: HIENELE
Sunt niste animale urate, al caror aspect si ale caror obiceiuri imi provoaca dezgust, desi stiu ca in natura nu se opereaza cu asemenea subiectivisme, ca nu exista frumos sau urat, moral sau imoral, ci doar adaptare sau non-adaptare, eficienta sau non-eficienta. Traiesc in clanuri si bantuie savana, desertul, tufarisurile, stancariile, cautand cadavre sau urmarind sa fure prada altor carnivore. Daca intalnesc pradatori mai mici, ii alunga de langa les printr-un asalt agresiv. Cu cei mari procedeaza altfel: ii incercuiesc, ii hartuiesc, ii streseaza cu acele rasete sinistre, pana cand acestia isi parasesc prazile pe care le vanasera. Apoi, hienele se dedau, cu ferocitate, unui festin dezgustator, nutrindu-se din cadavrele abandonate.

Stiri

PROGRAMUL "CORNUL SI LAPTELE" ESTE BLOCAT LA BRASOV
In pofida faptului ca anul scolar a inceput de doua zile, elevii nu vor putea beneficia de Programul "Cornul si laptele".  Asta, fiindca autoritatile judetene brasovene nu au gasit nici o solutie pentru deblocarea programului guvernamental. Pana in momentul de fata a fost desemnat doar distribuitorul de produse lactate, in timp ce licitatia pentru produsele de panificatie a fost blocata de o contestatie. Licitatia pentru desemnarea firmei care va livra lactate s-a derulat fara nici o problema, iar vicepresedintele Consiliului Judetean Brasov, Attila Kovacs, a semnat ieri contractul cu Prodlacta SA, insa, procedurile pentru stabilirea furnizorului de produse de panificatie sunt stopate din cauza unei contestatii.

SUFERINZII DE ALZHEIMER DIN BRASOV SUNT DIRIJATI SPRE... GHEORGHIENI
Femeile din PSD Brasov vor organiza pe 19 septembrie un eveniment dedicat Zilei internationale de lupta impotriva maladiei Alzheimer. Medicul geriatru Minerva Gurgu (care este consilier local) si medicul de familie Cristina Dascalescu au explicat ieri, intr-o conferinta de presa, ca numarul pacientilor afectati de Alzheimer este in continua crestere, desi statisticile sunt subevaluate, avand in vedere ca senilitatea este etichetata in Romania ca fiind un efect normal al inaintarii in varsta.

ALTE DOUA AUTOTURISME AU LUAT FOC IN CONDITII SUSPECTE - NUMAI IN ULTIMA LUNA AU FOST INREGISTRATE 10 ASTFEL DE CAZURI, MAJORITATEA IN CARTIERUL ASTRA
In urma cu doua zile, in jurul orelor 1.00, pe Calea Bucuresti, locatarii blocului situat la numarul 102 au fost treziti de zgomotele produse de alarmele masinilor parcate in zona. Atunci cand au iesit sa vada ceea ce se intampla au remarcat, printr-o perdea de fum, un Mitsubishi ce luase foc, impreuna cu rulota parcata in proximitate (respectiv in fata imobilului de pe strada Cocorului nr. 4).

Editorial Octavian Andronic: Candidatul Calinescu
In timp ce candidata Oana Zavoranu mai sta pe ganduri, daca sa candideze sau nu pentru Vadim,

candidatul Florin Calinescu e hotarat sa devina politician liberal. Propensiunile politice ale celui care a devenit vedeta parodiindu-i pe politicieni nu sunt chiar de ultima ora. Magureanu a vrut sa faca din el candidatul la presedintie a defunctului sau partid. O vreme a cochetat cu ideea de a reprezenta comunitatea romilor, fata de care are o deloc ascunsa simpatie, printre apropiatii sai numarandu-se si Madalin Voicu, dar si Gheorghe Florea de la Bragadiru.

Stiri

Cel mai mare pelerinaj ortodox din Balcani
La 90 de ani de la Marea Unire si la 200 de ani de la nasterea mitropolitului Andrei Saguna, moastele Sfantului Apostol Andrei vor sosi - in premiera pentru Transilvania – la Brasov. Pelerinajul, fixat - nu intamplator - chiar de Ziua Nationala a Romaniei, va fi unul dintre cele mai mari evenimente din acest an si va atrage atentia tuturor romanilor – din tara si din strainatate, precum si a mass-mediei internationale.

Instalatia de incalzire si ventilatie a Teatrului Dramatic a fost refacuta complet
O parte a lucrarilor de modernizare la cladirea Teatrului Dramatic sunt pe punctul de a fi finalizate. Si acest lucru chiar inainte de inceperea stagiunii de iarna.
Dupa mai bine de 20 de ani in care acest imobil nu a mai fost macar reparat, in acest an Primaria a alocat 3 milioane de euro pentru intreaga lucrare. Pana acum au fost inlocuite sistemul de incalzire si cel de ventilatie.

Geografi din 32 de tari se intalnesc la Brasov
Peste 150 de specialisti din 32 de tari participa in aceasta perioada la Conferinta Regionala de Geomorfologie a Asociatiei Internationale de Geomorfologie, intitulata „Alunecari, Inundatii si schimbari globale de mediu in regiunile montane”. Conferinta, gazduita de Facultatea de Silvicultura a Universitatii „Transilvania” Brasov, se desfasoara in acest an intre 15-26 septembrie, iar programul include atat prezentare de lucrari stiintifice, aplicatii in teren, cat si o Scoala de Vara Internationala pentru tinerii specialisti in hazarde naturale si protectie civila.

Editorial Adrian Teaca: Chestiunea zilei - Chilotei si duhane
"Hai la scoala pe sub Raduleasca goala". Vai, ce mi-a placut titlul asta din Adevarul! Am fost de-a dreptul invidios, colegial, desigur. Pai, sa vezi cirduri de copilasi mergind spre scoala pe sub banerele cu Mihaela Radulescu goluta, doar cu un chilotel rosu pe ea! Chicoteli, priviri amuzate, birfite etc. Mesajul? Praful s-a ales de el. Cica, sa ne lasam de fumat, ca nu-i asta singura placere.

Stiri

Rafuiala tiganeasca la Apata
Un tinar de 26 de ani din localitatea brasoveana Apata este mentinut in viata doar de aparate, dupa ce a fost batut zdravan de un alt tinar din comuna. La baza conflictului au stat alcoolul si certurile mai vechi care existau intre cei doi.

Faceti bani cu Elodia!
Cine are raspunsul la aceasta intrebare primeste 200 de mii de euro. „Oferta” mai ramine valabila insa numai pina la data de 1 ianuarie 2009, asa convenind detectivul particular Daniel Ormenisan si firma Rayasan, cea care a pus la bataie 140 de mii de euro din totalul sumei oferite.

FC Brasov - Rapid, luni, ora 17,00 - 75 de lei, un bilet pentru giulesteni
Fanii Rapidului, care vor insoti echipa la meciul de luni, din etapa a 8-a, de pe terenul FC Brasov, vor trebui sa plateasca cite 75 de lei pentru un bilet in sectorul rezervat lor, aflat la singura peluza a stadionului „Silviu Ploiesteanu”. Interesant este faptul ca si giulestenii au stabilit acasa un tarif tot de 75 de lei pentru galeria echipei vizitatoare, pret care i-a facut pe suporterii celor de la CFR Cluj sa renunte sa mai faca deplasarea la Bucuresti, pentru derby-ul din etapa a 3-a.

Stiri

Probe noi in dosarul Elodia
Potrivit raportului intocmit de specialisti criminalisti din cadrul Institutului de Criminalistica, pe baza

urmelor biologice descoperite in apartamentul lui Cioaca, Elodia Ghinescu ar fi murit in urma unei agresiuni. Se pare ca totul a inceput in dormitorul conjugal al sotilor Cioaca-Ghinescu si a continuat in baie.

Pensiile cresc de la 1 octombrie
Pensiile vor creste de la 1 octombrie si nu de la 1 noiembrie, asa cum anuntase initial Guvernul. Declaratia a fost facuta aseara de premierul Calin Popescu-Tariceanu, la incheierea consultarilor cu reprezentantii PSD, initiatorii motiunilor simple pe educatie si pe agricultura adoptate ieri de Parlament.

Gata cu apelurile false
Din luna noiembrie, cine abuzeaza de 112 va putea fi localizat chiar daca suna de pe telefonul mobil cu cartela preplatita.

Comentarii

Ultimă oră