Sari la conținut

Revenire de senzație pentru „tricolorii mici”

revenire-de-senzatie-pentru-tricolorii-mici

Echipa naţională de tineret a României a învins pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (1-3), reprezentativa similară a Muntenegrului, într-un meci din grupa a 6-a preliminară pentru calificarea în play-off-ul Campionatului European din 2015. Golurile „tricolorilor” au fost marcate de Boldor '10, Puşcaş '67, Bumba '79 din penalti şi Tănase '82, în timp ce pentru muntenegreni a înscris Djordjevici, în minutele 15, 33 şi 35. Trupa lui Viorel Moldovan a reușit o victorie spectaculoasă după ce a întors rezultatul de la pauză, când era condusă cu 3-1 de muntenegreni.  În play-off-ul CE de tineret se califică învingătoarele din cele 10 grupe de calificare plus cele mai bune patru echipe clasate pe locul 2. Pentru calificare, România are nevoie de victorie cu Germania, în deplasare, în partida de marţi, 9 septembrie, de la Magdeburg, cu începere de la ora 19:00.  De asemenea, pentru ca România să câștige grupa, nemții trebuie să nu se impună nici în meciul cu Irlanda, de vineri.

Sursa: Mediafax

Comentarii

Ultimă oră