5 suspecţi, dintre care 2 olandezi, au fost reţinuţi de poliţişti pentru trafic cu pastile ecstasy. Cei în cauză sunt suspectaţi că au comercializat 10 mii de pastile de ecstasy.
UPDATE. Redăm în continuare comunicatul de presă transmis de DIICOT:
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Brasov au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Van Hulten Rudolf Thomas Marinus Maria, 55 de ani, Schellekens Mark Adrianus Maria Johannes, 36 de ani, cetăţeni olandezi şi Sava Vasilica, 29 de ani, Chimir Cornelia, 45 de ani şi Pauliuc Florin-Constantin, 34 de ani, cetăţeni români, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc si trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 si art. 3 alin.2 din Legea nr.143/2000.
Inculpaţii, sub coordonarea celor doi cetăţeni olandezi, au organizat procurarea din Olanda a cantităţii de aproximativ 10.000 comprimate Ecstasy şi introducerea drogurilor in România pe cale terestră. Drogurile erau destinate comercializării către consumatorii de pe raza municipiului Braşov. Valoarea drogurilor de mare risc este de 100.000 de Euro.Cercetările în cauză au fost efectuate impreuna cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Brasov. Procurorii D.I.I.C.O.T. vor solicita instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile.Facem precizarea ca faptele inculpaţilor urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 Cod procedura penala, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.