Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că astăzi, în judeţul Prahova, în intervalul orar 9:30-15:30, se va efectua o revizie la trecerea la nivel cu calea ferată Ploieşti– Slănic, zona Movila Vulpii, situată pe DN1, la kilometrul 69+111 metri. Traficul rutier de pe sensul Ploieşti – Braşov va fi redirecţionat pe banda a doua a sensului opus. Implicit, autovehiculele care se îndreaptă către Ploieşti vor circula doar pe banda unu. Mâine se va lucra în acelaşi interval orar, însă restricţiile se vor aplica pe sensul Braşov – Ploieşti. Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să respecte semnalizarea rutieră temporară care va reglementa circulația în zona de desfășurare a lucrărilor, adaptând, totodată, viteza de deplasare.