Sari la conținut
reparatii-capitale-la-dramatic

Clădirea Teatrului Sică Alexandrescu a intrat, în această săptămână, în faza finală a reparaţiilor, fiind executate lucrări la sala mare, scenă şi foaierul clădirii. Din cauza reparaţiilor, o parte a spectacolelor, în special cele din weekend, se desfăşoară în sala Operei Braşov, iar altele în sala mică a teatrului, care a fost reparată anul trecut.
„Toate vor fi gata până la sfârşitul acestui an, iar finanţarea, de peste 500.000 de euro, este asigurată din bugetul local pe acest an. Lucrările la sala mare înseamnă înlocuirea scaunelor şi poziţionarea lor altfel, pentru că până acum, din anumite unghiuri ale sălii, vizibilitatea spre scenă nu era perfectă. De asemenea, se va reface în totalitate scena, care nu a mai fost reparată din anul 1986, acustica sălii”, a declarat, purtătorul de cuvânt al primăriei, Sorin Toarcea, citat de agerpres.ro.

Comentarii

Ultimă oră